Medpark continuă campania de informare „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!”

Medpark continuă campania de informare „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!”

1 June, 2014

Deși afecțiunile cardiovasculare ar putea fi prevenite în proporție de 80%, statisticile arată că acestea cauzează 3 din 5 decese înregistrate în Republica Moldova. Și mai alarmant este faptul că trendul este ascendent, iar situația impune acțiuni concetrate de informare și prevenire. În acest scop Medpark desfășoară campania „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!”, prin care își propune să informeze despre cauzele, dar și despre modalitățile de prevenire a bolilor cardiovasculare.

„Mergeți la medic, nu lăsați pe ultima secundă a vieții!”

(Ion Toacă, pacient Medpark)

Deși afecțiunile cardiovasculare ar putea fi prevenite în proporție de 80%, statisticile arată că acestea cauzează 3 din 5 decese înregistrate în Republica Moldova. Și mai alarmant este faptul că trendul este ascendent, iar situația impune acțiuni concetrate de informare și prevenire. În acest scop Medpark desfășoară campania „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!”, prin care își propune să informeze despre cauzele, dar și despre modalitățile de prevenire a bolilor cardiovasculare.

În cadrul campaniei vă prezentăm cazul domnului Ion Toacă, unul dintre pacienţii cu malformaţii grave la inimă, care a fost operat la Medpark.

În adolescenţă Ion Toacă a fost diagnosticat cu reumatism, care ulterior i-a afectat inima. A suportat două intervenţii chirurgicale de dilatare a valvei şi ulterior de protezare a acesteia. Însă după mai bine de zece ani boala a recidivat, iar anul trecut pacientul a fost internat de urgenţă la Spitalul Internaţional Medpark.

Fiind în stare gravă foarte gravă, cu insuficienţă cardiacă de gradul patru, pe fundalul patologiilor complicate, riscul operator era foarte mare. Dar având susținerea medicilor și a familiei, pacientul a acceptat intervenţia chirurgicală, care i-a salvat viaţa.

Potrivit medicilor, cea mai dificilă şi periculoasă perioadă a fost cea postoperatorie. Ion Toacă a suferit de insuficienţă hepato-renală acută, iar rinichii nu-şi mai îndeplineau funcţia de filtrare a sângelui. Pacientul a fost salvat datorită utilizării unui aparat modern, unic în Republica Moldova, „rinichi artificiali”, care permit ultrafiltrarea sângelui timp de 72 de ore încontinuu.

Când vine vorba să vorbesc cu cineva despre bolile de inimă, despre tratament, sigur că eu cu cea mai mare plăcere le vorbesc despre ceea prin ce am trecut eu. Despre Medpark şi specialiştii de la Medpark, care eu socot că datorită lor, eu imi trăiesc viaţa din nou” mărturisește pacientul.

Chiar dacă bolile cardiovasculare au devenit principala problemă de sănătate a secolului la nivel mondial, statisticile negative pot fi schimbate, printr-o conduită responsabilă a pacientului, dar şi a persoanelor apropiate acestuia.

Unica şansă de a evita aceste complicaţii este să faceți acest control, check-up, care la noi în Medpark este deja stabilit, funcţionează și include toate examinările necesare, cu rezultatele în aceeași zi. Dacă vorbim despre prevenirea bolilor cardiovasculare, bărbaţii de peste 40 de ani și femeile de peste 45 de ani ar trebui să facă acest control în mod oligatoriu  o dată pe an” recomandă Andrei Ureche, medic chirurg cardiovascular, categorie superioară, Medpark

După recuperare, când și-a reluat viața obișnuită, adoptând, bineînțeles, un regim sănătos,  Ion Toacă și familia lui au devenit fervenți promotori ai ideii de prevenire a bolilor de inimă.

Eu consider că investigaţiile au fost făcute la timp, asta l-a salvat şi datorită acestui fapt astăzi este viu, sănătos şi voios” mărturisește Iuliana Stasiuc, fiica pacientului. „Copiii să nu să se gândească, trebuie să-i ia de mânuţă pe părinţi şi să-i ducă. Căci părinţii, se mai întâmplă să zică că sunt bătrâni, că au trăit, că nu le mai trebuie… De mânuţă şi la medic!”  îndeamnă Iuliana.

„Vreau să sfătuiesc pe toţi cei care au probleme cardiace, care au probleme cu inima, să nu lase pe ultimul minut, pe ultima secundă a vieţii” sfătuiește Ion Toacă.

La ora actuală, Centrul de Infarct Miocardic Medpark, este singura unitate medicală privată din Republica Moldova, care este în măsură să soluţioneze complicaţii severe ale patologiei cardiovasculare la nivelul standardelor internaţionale. Centrul oferă servicii de diagnostic şi tratament modern al cardiopatiei ischemice şi pune la dispoziţie servicii unice prin intermediul Serviciului de Cardiologie invazivă, disponibil 24/24 ore, 7/7 zile, pentru revascularizarea de urgenţă a miocardului în caz de sindrom coronarian acut, infarct miocardic acut cu sau fără supradenivelare de segment ST. Începând cu anul 2013, Spitalul Internațional Medpark a fost contractat de Ministerul Sănătăţii pentru a prelua urgenţele în sfera patologiei cardiovasculare.

***

Bolile cardiovasculare (BCV) sunt tulburări sau leziuni ale muşchiului cardiac (miocard), ale vaselor sanguine ale inimii sau ale sistemului de vase sanguine (vene şi artere). Principalele cauze ale bolilor cardiovasculare (BCV) sunt alimentaţia necorespunzătoare, sedentarismul şi tabagismul. Acestea constituie „factorii de risc modificabili”. Renunţarea la un mod nesănătos de viaţă ar putea reduce 80% din decesele premature cauzate de BCV.

Mai multe studii realizate recent arată că la nivel european aceste boli cauzează 4 milioane de decese anual, iar la nivel global numărul lor se ridică la 17 milioane. Mai mult, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se estimează că până în anul 2030 sevor înregistra anual peste 20 milioane de decese, bolile cardiovasculare rămânând în continuare cauza numărul 1 de mortalitate.

Despre Spitalul Internaţional Medpark

Spitalul Internaţional Medpark a fost inaugurat în Republica Moldova în anul 2011, fiind primul şi cel mai mare spital multidisciplinar privat din ţară.

Conceput ca un centru de excelenţă, Medpark dispune de săli de operaţie şi rezerve de spitalizare ultradotate, maternitate, laborator propriu de analize, policlinică şi departamente de imagistică care oferă servicii medicale de top precum: rezonanţă magnetică, tomografie computerizată, angiografie digitală, osteodensitometrie, radiologie şi mamografie, endoscopie, ecografie şi ultrasonografie de înaltă rezoluţie.

Deschis 24/24 ore şi 7/7 zile, spitalul oferă servicii medicale de înaltă calitate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale, egale cu cele ale instituţiilor medicale lideri pe piaţa internaţională. Graţie unei infrastructuri moderne şi a unei echipe înalt calificate ce monitorizează încontinuu calitatea îngrijirii medicale, serviciile oferite la Medpark garantează siguranţa şi satisfacţia pacienţilor.
 

Alte noutăți