Cauzele apariţiei scoliozei la copii

Cauzele apariţiei scoliozei la copii

25 November, 2015

În prezent, la 80% din copiii de vârstă şcolară se depistează forme mai avansate sau mai puţin avansate de scolioză – deviaţie a coloanei vertebrale. 

Scolioza apare cel mai frecvent în perioada de dezvoltare intensivă a scheletului şi de aceea se întâlneşte în mod special la copii. La vârsta fragedă această afecţiune poate fi tratată uşor, doarece coloana vertebrală nu este complet formată, însă după 18-20 de ani sunt necesare tratamente mai complexe.

Majoritatea părinţilor consideră că această patologie se dezvoltă la copii dintr-o singură cauză – postura incorectă în timpul mersului sau statului pe scaun. Într-adevăr, aceasta este cauza principală, deoarece atunci când copiii se relaxează, formează o obişnuinţă din a nu sta drepţi. Astfel, lipsa tonusului muscular duce la deviaţiile coloanei vertebrale. Totuşi există şi alţi factori ce pot duce la apariţia scoliozei, şi anume:

  • Modul de viaţă sedentar
  • Asimetria genetică a picioarelor şi bazinului. 

Dacă cea de-a doua cauză trebuie îndepărtată la o vârstă precoce, atunci evitarea primei cauze ţine de eforturile părinţilor şi copilului însuşi.

Cum depistăm scolioza la copii?

La o primă etapă, diagnosticarea o pot face înşişi părinţii acasă. Pentru aceasta este necesar ca spatele să fie relaxat, copilul să adopte o poziţie naturală a corpului, stând în picioare şi să se întoarcă cu spatele. Astfel veţi putea observa dacă sunt prezenta careva din deviaţiile:

  • Unghiul scapulelor este diferit;
  • Un umăr este mai ridicat decât celălalt;
  • Rugaţi copilul să întindă mâinile de-a lungul copului. Dacă există vreo deviaţie, distanţa de la mână până la talie va fi destul de  mare;
  • La aplecarea în faţă curbura poate fi observată cu ochiul liber.

Dacă aţi observat vreunul din aceste simptome, adresaţi-vă medicului în cel mai scurt timp. Acesta va stabili o diagnoză exactă, în baza investigaţiilor şi va indica tratamentul necesar.

Citeşte şi: Tratamentul Scoliozei la Copii

Despre serviciile de Fizioterapie, Kinetoterapie şi Acupunctură Medpark

Specialiștii Spitalului Internațional Medpark cred în soluțiile integrate pentru sănătate, astfel procedurile de fizioterapie, kinetoterapie și acupunctură vin să completeze tratamentele medicamentoase și chirurgicale, pentru o recuperare rapidă și o viață fără dureri.

Motive pentru a alege serviciile de reabilitare Medpark:

  • Personalul specializat, cu o vastă experiență și stagii efectuate în renumite clinici europene și asiatice, care tratează pacienții folosind cele mai eficiente tehnici;
  • gamă largă de aparate de fizioterapie de ultimă generație, care oferă soluții pentru orice solicitare a pacienților;
  • Abordarea individuală a pacientului, prin elaborarea unui program personalizat de recuperare, pentru fiecare caz în parte;
  • Abordarea integrată a problemei, prin combinarea diverselor tehnici, care permite atingerea rezultatelor optime în cel mai scurt timp;
  • gamă extinsă de servicii și pachete pentru necesitățile personale de reabilitare, întărire a sănătății sau înfrumusețare.

Pentru mai multe detalii, accesează: http://medpark.md/ro/serviciu/fizioterapie-kinetoterapie-si-acupunctura

Dr. Angela Godoroja, medic fizioterapeut