Maxim Calaraș: Aspecte importante privind sănătatea femeii

Maxim Calaraș: Aspecte importante privind sănătatea femeii

7 April, 2016

„A înțelege o doamnă e foarte greu, practic imposibil. Femeia este un rebus căruia îi cauți dezlegarea întreaga viață” - la această concluzie a ajuns medicul ginecolog-obstetrician Maxim Calaraș după câțiva ani buni de experiență în domeniu. Tot experiența i-a arătat însă că femeile noastre ajung la stadii avansate ale bolilor din lipsă de informații ori din ignorarea celor mai importante investigații. În cadrul ultimului eveniment marca „Sănătate, Educație, Familie”, medicul a vorbit despre câteva aspecte importante legate de sănătatea femeii.

„Am ales un subiect sensibil, cum ar fi miomul uterin și screening-ul – un control de rutină. De ce acestea două? Pentru că avem goluri în societatea noastră. Am venit în fața voastră ca să încerc să educ o altă generație de paciente. E foarte ușor să lucrezi cu doamne care înțeleg ce se întâmplă și e foarte greu când explici ceva și vezi că pacientul nu a înțeles nimic.

Controlul de rutină, vizita la ginecolog o dată pe an: Pap Test. Cancerul de col uterin e pe locul II în cauza mortalității la femei, după cancerul mamar. E un lucru de necrezut, deoarece colul uterin este acea parte a organelor genitale interne, care se vede cu ochiul liber. Să mori tu de cancer uterin, când îl poți examina? E o prostie mare. Un cancer de col se dezvoltă, de la primele schimbări, la metastaze – în 10 ani. Bănuiesc că vine de la educația noastră – rușinea mare de a arăta acel organ sfânt altcuiva. E dureros. A apărut așa un test, numit și Pap Test, care costă 300 de lei și se face o dată pe an, iar dacă mai testați și un virus și vi se arată că nu sunteți infectate, îl faceți o dată la 5 ani. Obligatoriu.

Un sfat: când vă prezentați la examenul de rutină, să aveți de acasă o listă cu întrebări. Vizitați medicul ginecolog imediat după menstruație, nu când găsiți timp liber, nu în timpul menstruației ci în fereastra de 10 zile până la ovulație. Toate testele pe care le veți face se încadrează perfect în 1000 de lei, cu tot cu consult.

Medicii nu sunt zei, ci simpli prestatori de servicii medicale, aveți tot dreptul să vă alegeți prestatorul de servicii. Dacă auziți sfaturi ciudate, să nu vă fie rușine să aflați o altă opinie. E normal când femeile adună informație și nu sunt indiferente față de propriul organism.

Examinarea organelor genitale interne. În prezent, există ecografe. Orice medic obstetrician ce se respectă, a însușit tehnica ecografiei transvaginale.

Examinarea glandei mamare. Când găsești o problemă în glanda mamară, există și problema ginecologică și viceversa. În Moldova, mamologul tratează ignorând organele genitale interne, iar ginecologul face același lucru, ignorând glanda mamară. În toată lumea medicul obstetrician-ginecolog examinează glandele mamare. Cereți medicului ca în cadrul examenului de rutină să vi se examineze glandele mamare. După 30 de ani, sunteți așteptate și la o altă procedură – mamografia. Nu vă faceți griji în ceea ce privește doza de radiație, pentru că aparatele utilizate în prezent fac o doză extrem de mică de radiație, iar informativitatea este enormă.

Colonoscopia – o procedură pe care doamnele o fac după 40 de ani. Nu ține de ginecologie, ci de intestinul gros, dar după incidența tumorilor, cancerul de colon este pe locul 3 sau aproape.

Menopauza. În termeni medicali, înseamnă ultima menstruație. E greșit să spunem „eu sunt în menopauză”. Corect e „sunt în climacteriu” sau în „post-menopauză”. E un fenomen fiziologic normal, dar din anumite considerente, unele doamne ajung la niște simptome urâte care diminuează calitatea vieții: 20-30 de bufeuri pe zi, tahicardii, salturi de tensiune, sindrom metabolic, transpirații nocturne, depresii, uscăciune în vagin, oase fragile, schimbări la nivelul pielii. Alte femei nu au astfel de simptome. Depinde ce în ce stare v-ați adus organismul la această etapă a vieții: ați fumat, ați făcut puțină mișcare, ați preferat să mâncați anumite alimente. Priviți la doamnele care nu au aceste simptome: nu au fumat, au făcut sport, au născut. Apropo: lipsa de nașteri are un impact prost pentru perioada menopauzală. Alergați mai des, fetelor! terapia hormonală de substituție este colacul salvator pentru doamnele care fac simptomul climacteric. Există doamne care solicită această terapie pentru a-și menține tinerețea. Această pilulă este medicament cu efecte adverse. Se administrează doar când viața devine un calvar. Iei medicamentul și faci un control de rutină.

Doamnele din Orient nu fac sindrom climacteric grație fitoestrogenilor – estrogeni care provin din soia – sursa numărul 1. Femeile din Orient consumă de 100 de ori mai mult fitoestrogen. Avem acești fitoestrogeni și în capsule, iar medicii au constatat că previne cancerul de glandă mamară și ajută la păstrarea tinereții. Vă îndemn să consumați soia – unicul produs alimentar cu toți 20 de aminoacizi – cărămizile mici din care se clădește orice proteină din organismul nostru”, a mărturisit Maxim Calaraș, în cadrul evenimentului.

Sursa: www.ea.md