Odihna de vară lângă apă – reguli de securitate. Interviu cu Dumitru Iosob, medic de urgență

Odihna de vară lângă apă – reguli de securitate. Interviu cu Dumitru Iosob, medic de urgență

27 July, 2016

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, înecurile au loc, în majoritatea cazurilor, în piscine, ocupând locul doi în lume printre cauzele morţii ca urmare a traumelor nepremeditate. Anual în lume se produc peste 300 000 de cazuri de decese ca urmare a înecului. Celui mai mare risc sunt expuşi copiii. Cum să ne comportăm lângă apă, care sunt regulile de acordare a primului ajutor medical copilului care se îneacă, precum şi cum să alegem produsele de protecţie în apă pentru copii ne-a povestit medicul de urgență Dimitrie Iosob.

Dimitrie, care sunt cauzele principale ale accidentelor legate de apă?

Desigur, în primul rând este vorba despre neglijenţa părinților, care nu au luat nici o măsură pentru prevenirea tragediilor. Aceasta este cauza principală şi cea mai răspândită a înecului copiilor. Se consideră înec pătrunderea apei în căile respiratorii superioare, precum şi în plămâni. Există 3 tipuri de înec: 

  • „Ud” sau propriu-zis. În acest caz în plămânii copilului ajunge o cantitate mare de apă, iar moartea survine ca urmare a edemului pulmonar.
  • „Uscat” sau asfixic. În acest caz are loc un spasm al laringelui în momentul pătrunderii unei cantităţi mici de lichid în căile respiratorii superioare.
  • Sincopal – oprirea reflectorie a inimii. Moartea survine instant.

Ce prim ajutor poate acorda părintele copilului în caz de înec?

Pentru început copilul trebuie scos din apă şi, totodată, chemată ambulanţa. În continuare:

  • asiguraţi-vă că micuţul prezintă semne vitale (de cele mai multe ori tuse, uneori vomă);
  • puneţi copilul pe o suprafaţă dreaptă, tare;
  • eliberaţi cavitatea bucală de orice corpuri străine: alge, nisip, scoici;
  • în caz de necesitate, dezbrăcaţi copilul;
  • nu pierdeţi timpul, începeţi cât mai urgent manevrele de resuscitare.

Este de preferat ca manevrele de resuscitare (masajul cardiac şi respiraţia artificială) să fie efectuate de doi adulţi. Trebuie să alternaţi masajul şi respiraţia, fără a uita de câteva cifre:

  • până la 1 an frecvenţa constituie cel puţin 120 de compresii, numărul de respiraţii pe minut fiind de 40;
  • copiii de la 1 an până la 7 ani – 100 de compresii şi 20 de respiraţii pe minut;
  • copiii mai mari de 8 ani – 80-100 de compresii şi 16-20 de respiraţii pe minut.

Dacă micuţul este conştient, el trebuie schimbat în haine uscate şi învelit cu o pătură. Îi puteţi oferi o băutură caldă şi aşteptaţi medicii de pe urgenţă. Reţineţi: nu are nicio importanţă ce culoare are pielea copilului. Nici durata aflării în apă nu are importanţă.

Ce este interzis facem atunci când încercăm acordăm primul ajutor?

După vizionarea unor seriale şi emisiuni TV, unii pot crede că este foarte uşor să salvezi şi să acorzi prim ajutor copilului, dar acest lucru nu este adevărat. Reţineţi ce nu trebuie să faceţi:

  • nu loviţi copilul peste spate, crezând că scoateţi apa din plămâni. Apa nu va ieşi, în schimb puteţi dăuna copilului;
  • nu trageţi în toate părţile picioarele copilului, nu i le îndoiţi;
  • în nici un caz nu umblaţi la limbă;
  • nu rotiţi capul copilului.

Vorbiţi-ne despre regulile de comportare a copiilor lângă apă.

Să începem de la cel mai important: copilul nu trebuie să se afle în apă singur, chiar dacă este bine echipat. Chiar dacă are colac, vestă şi aripioare, el se poate îneca. Copilul nu trebuie să se joace singur nici chiar în piscina pentru micuţi. În procesul jocului cu alţi copii, el poate fi primi o traumă mecanică, ce poate conduce la înec. Întotdeauna trebuie să fie un adult în apropiere.

De asemenea, are importanţă şi temperatura apei: de foarte multe ori apa rece conduce la spasme şi cârcei şi, ca urmare, la înec. Nu permiteţi copilului să se scufunde complet sub apă. Nu permiteţi săriturile în apă (de pe stânci, mal etc.).

Vorbiţi cu copilul şi explicaţi-i că expresia „Ajutor, mă înec!” nu poate fi rostită în glumă atunci când se află în apă, ci doar în caz de pericol real.

Nu permiteţi ca adolescenţii să înoate după geamanduri, precum şi în locurile în care există transport marin. Dacă aţi decis să vă plimbaţi cu barca sau iahtul, sau chiar cu catamaranul, îmbrăcaţi în mod obligatoriu copilul cu vestă de protecţie.

Ce alegem pentru securitatea copilului lângă apă: colacul, vesta sau aripioarele?

Totul depinde de vârsta copilului, dar nu uitaţi că nici una dintre ele nu oferă o garanţie sută la sută. Pentru copiii mici, inclusiv sugari, sunt potriviţi colacii care se îmbracă pe gât. Un astfel de colac trebuie să fie dotat cu fixator specific pentru bărbie. Nu uitaţi că îmbinările trebuie să fie cât mai moi.

Pentru copiii mai mari de un an puteţi cumpăra plute de diverse forme. Cu ajutorul lor copilul se poate deplasa singur pe apă, desigur, sub supravegherea părinţilor. Alegeţi-le bine, cele necalitative pur şi simplu se vor răsturna împreună cu copilul în apă.

Cele mai sigure sunt vestele gonflabile. La cumpărarea unei veste fiţi atenţi la mărime, pentru că ea trebuie să corespundă întocmai dimensiunilor copilului. Încheietoarele trebuie să se fixeze bine. Un detaliu important: gulerul trebuie să fie masiv şi fără îmbinări, pentru a menţine capul copilului deasupra apei.

Aripioarele atât de îndrăgite de toată lumea se potrivesc copiilor mai mari de 3 ani. Cu ajutorul lor copilul se poate învăţa mai rapid să înoate. Atunci când le cumpăraţi, verificaţi dimensiunile, mărimile şi modul de fixare pe braţe.

Colacii gonflabili sunt mai potriviţi pentru copilul care ştie deja ce înseamnă apa şi înotul. Aveţi grijă ca, atunci când este speriat, copilul să nu ridice mâinile şi să alunece din colac. Staţi cât mai aproape de copil.

La cumpărarea unui colac, ţineţi cont de următoarele recomandări:

  • copiii de până la 3 ani – diametrul de cel mult 50 cm;
  • copiii de la 3 până la 6 ani – diametrul de la 51 până la 61 cm;
  • copiii peste 6 ani – diametrul mai mare de 61 cm.

Reţineţi: dacă micuţul este în apă, nu îl pierdeţi din ochi şi fiţi cât mai aproape de el!

Sursa: www.mamaplus.md