Tratamentul modern al tahicardiei ventriculare

Tratamentul modern al tahicardiei ventriculare

23 November, 2017

Ce este tahicardia ventriculară?

Tahicardia ventriculară este o aritmie reprezentată de bătăi rapide ale inimii cu origine în ventricule. În timpul tahicardiei ventriculare inima poate să bată ineficient și, ca rezultat, tensiunea arterială poate scădea foarte mult.

Acest tip de tahicardie poate duce la la stop cardiac. Opțiunile de tratament ale tahicardiei ventriculare sunt medicamentele, ablația prin cateter și  implantarea de cardioverter -defibrilator (ICD).

Tratamentul tahicardiei ventriculare

După ce efectuează anumite investigații medicul electrofiziolog poate decide care este cea mai bună opțiune de tratament.

Mai jos puteți vedea un exemplu de ECG cu bătăi ventriculare premature. Bătăile normale sunt marcate cu asterix (*). Așa cum puteți vedea, după fiecare bătaie normală, urmează o serie din 3 bătăi ventriculare. Este cazul unui pacient care pe parcursul unei perioade de 10 ani are foarte multe bătăi ventriculare premature și atacuri frecvente de tahicardie ventriculară. Pe parcursul timpului fracția de ejecție a ventriculului stâng a scăzut de la 57% (normală) în 2007 la 30% în 2017. Aritmia a fost tratată cu succes prin ablație cu cateter.

În unele cazuri, cea mai bună opțiune de tratament a tahicardiei ventriculare este ablația prin cateter.

Electrofiziologul introduce unele cabluri mici, numite catetere, prin vena femurală în camerele inimii.

Poziția cateterelor este verificată folosind razele X.

După aceasta, caterele sunt conectate la un dispozitiv special și sunt recepționate impulsurile electrice de la inimă, de asemenea sunt trimise spre ea anumite impulsuri.

Când a fost stabilită localizarea aritmiei, medicul electrofizolog poate folosi cateterul pentru ablație. Acest cateter are un vârf ce poate fi încălzit folosind radiofrecvența. Scopul este de a atinge cu vârful cateterului o regiune a inimii care trebuie să fie distrusă (vezi imaginea de pe stânga).

Ablația prin cateter este o metodă modernă și eficientă de tratament a tahicardiilor ventriculare.

Prima ablație a tahicardiei ventriculare care a fost efectuată în Spitalul Internațional Medpark a avut loc în iunie 2016. A fost cazul unei paciente cu bătăi ventriculae premature frecvente și tahicardie ventriculară nesusținută.

În perioada 2016-2017 am efectuat 6 ablații ale tahicardiilor ventriculare.

Autor: Radu Darciuc, medic cardiolog Medpark

 


Centrul Sănătatea Inimii Medpark este singurul centru din Republica Moldova care cuprinde sub același acoperiș un departament consultativ şi staţionar, cardiologie intervenţională și cardiochirurgie. Sinergia dintre aceste 3 domenii este foarte importantă în special în cazurile de urgenţe, atunci când este nevoie de decizii şi acţiuni rapide şi eficiente pentru salvarea vieţii pacientului.

Medpark oferă toată gama de asistenţă medicală pentru bolile de inimă. Aici beneficiezi de infrastructură modernă și servicii medicale complete, prestate de către o echipă de medici profesioniști cu experienţă internaţională. Echipa de cardiologi intervenționiști și cardiochirurgi Medpark a efectuat peste 6500 de intervenţii pe cord deschis și minim invazive. 

Pentru mai multe detalii, accesează Centrul Sănătatea Inimii Medpark.