Înlăturarea cu succes a unei tumori intracerebrale profunde sub ghidaj ultrasonografic

Înlăturarea cu succes a unei tumori intracerebrale profunde sub ghidaj ultrasonografic

22 October, 2018

Tratamentul chirurgical al tumorilor cerebrale poate fi o provocare. Intervenția este și mai dificilă dacă tumoarea este localizată adânc în creier sau în apropierea zonelor cerebrale responsabile de funcții importante, precum: memoria, vorbirea și mișcarea membrelor. 

Scopul principal al neurochirurgului este îndepărtarea completă a tumorii, fără a afecta funcțiile importante ale creierului. Pentru a asigura eliminarea și a celor mai mici porțiuni de tumoare, de multe ori este necesară utilizarea imaginilor de control nemijlocit în timpul operației. Una dintre metodele imagistice intraoperatorii este ultrasonografia. 

Utilizarea ultrasunetului în timpul intervenției chirurgicale permite determinarea localizării tumorii în adâncime și a diametrului ei. Chirurgul poate monitoriza mișcările sale pentru a verifica poziționarea și rezultatele în timpul intervenției chirurgicale. Ecografia ajută medicul să identifice mai clar marginea tumorii, astfel încât să se poată realiza o îndepărtare cât mai amplă. 

Pacient cu tumoare în regiunea responsabilă de vorbire și mișcare, operat cu succes 

Recent, echipa chirurgicală Medpark, condusă de medicul neurochirurg Adrian Danu, a înlăturat o tumoare de aproximativ 1,5 cm, localizată la o adâncime de 5-6 cm. 

Din punct de vedere tehnic, intervenția prezenta o adevărată provocare din cauza localizării profunde și apropierii de centrele responsabile de vorbire și de mișcare în mâna și piciorul drept. Decizia a fost, însă, de a înlătura cât mai rapid această formațiune pentru a nu permite afectarea porțiunii sănătoase a creierului. 

În aceste condiții, utilizarea intraoperatorie a ultrasonografiei a contribuit esențial la succesul intervenției și a fost asigurată datorită colaborării eficiente a echipei neurochirurgicale cu echipa de specialiști în ultrasonografie. 


 
Examenul neurologic efectuat la o zi după operație a arătat că pacientul nu prezintă paralizii, vorbirea nu a fost afectată și poate să se bucure în continuare de viață alături de familia sa. 

Acesta a fost externat la sase zile după operație și în plus, au regresat și celelalte simptome: durerile de cap, dificultățile de mers și amorțeala. 

Accesează linkurile pentru a afla mai multe informații despre Tumorile cerebrale și Neurochirurgia Medpark.