A 2-a opinie medicală - șansa pentru inima ta! Hakan Eraslan, expert în cardiologie intervențională

A 2-a opinie medicală - șansa pentru inima ta! Hakan Eraslan, expert în cardiologie intervențională

12 July, 2017

Afecţiunile cardiovasculare reprezintă cauza principală a mortalităţii la nivel mondial şi de aceea necesită o abordare complexă. Un diagnostic corect, stabilit la timp și cu înaltă precizie este primul pas spre un tratament potrivit.

Nu întotdeauna, însă, pacienţii cu boli cardiace grave găsesc răspunsul potrivit la întrebările: „Ce să fac ca să am o inimă sănătoasă?” sau „De ce nu mă ajută tratamentul indicat”. Practica țărilor europene și SUA arată că soluția în cazul diagnosticelor probabile, incerte este una singură - consultarea celei de-a 2-a opinii medicale din partea unui alt medic.

Astfel, a doua opinie medicală sau „second opinion”, cum este cunoscută în întreaga lume, a devenit o condiţie esenţială pentru un diagnostic şi un tratament corect şi poate salva vieţi. Mai multe studii internaționale au demonstrat că a doua opinie poate reduce riscul unei erori de diagnostic cu până la 90 la sută. 

A doua opinie medicală de la un expert internațional în cardiologie

Spitalul Internațional Medpark lansează conceptul de a 2-a opinie medicală și vine cu o soluție concretă: consultaţia unui expert internațional pentru a doua opinie medicală – doctorul Hakan Eraslan.

Hakan Eraslan are o experiență clinică de peste 11 ani în cardiologia intervențională și oferă consultații în cazuri complicate, pentru un diagnostic veridic. Anual, medicul efectuează peste 1000 de coronarografii diagnostice, 500 de angioplastii coronariene, peste 20 de implanturi de pacemaker și face parte din echipa care efectuează tratamentul prin ablaţie al aritmiilor cardiace. Hakan Eraslan este membru al Societății Europene de Cardiologie, dar și al Societății de Cardiologie din Turcia.

Începând cu anul 2013 Hakan Eraslan este parte a echipei de specialişti ai Centrului Sănătatea Inimii Medpark şi cunoaşte foarte bine problemele cu care se confruntă pacienţii cardiaci în ţara noastră. 

Hakan Eraslan: „Atunci când pacientul nu este sigur de diagnosticul primit, mai ales când se recomandă o intervenție chirurgicală, când un tratament nu aduce rezultate sau starea pacientului se înrăutăţeşte - recomand să apelaţi la o a 2-a opinie medicală. Soluţia corectă trebuie căutată şi găsită. A 2-a opinie poate confirma diagnosticul şi poate ghida pacientul spre alegerea celei mai bune oţiuni de tratament. Important este ca pacientul să beneficieze de siguranța diagnosticului şi de certitudinea celui mai bun tratament. Pacientul ar trebui să consulte mai mulți medici, mai ales în cazul diagnosticelor grave, cum sunt, spre exemplu, leziunile coronariene multivasculare."

Când apelăm la o a doua opinie medicală? 

Sunt mai multe situații când se recomandă solicitarea opiniei unui al doilea specialist în cardiologie:

  • nu ești sigur de diagnostic sau nu îți este suficient de clar;
  • planul existent de tratament este ineficient şi posibil să existe alternative mai eficiente;
  • suferi de palpitații cardiace / bătăi de inimă fără vreo cauză clară;
  • suferi de tensiune arterială mărită / hipertensiune ce nu poate fi controlată.     

”A 2-a opinie” cu doctorul Hakan Eraslan, expert în cardiologie intervenţională  se desfășoară la Centrul Sănătatea Inimii Medpark, în bază de programare prealabilă la tel. 022 40 00 40 (disponibil 24/24).

Veți obține o analiză a situației și sfaturi pentru un tratament al bolilor cardiace din partea unui expert internațional! 

Alte noutăți