Actualități în cardiologie prezentate de membrii echipei Medpark la Simpozionul Societății Europene de Cardiologie 2017

Actualități în cardiologie prezentate de membrii echipei Medpark la Simpozionul Societății Europene de Cardiologie 2017

20 October, 2017

Echipa de Cardiologi și Cardiochirurgi Medpark a participat la cea de a IV-a ediție a Simpozionului: Actualități în cardiologie prin prisma ghidurilor noi ale Societății Europene de Cardiologie 2017, desfășurat la data de 19 octombrie, organizat de Catedra Cardiologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testimițeanu”, sub conducerea profesorului universitar, doctor habilitat în medicină, dl. Valeriu Revenco.

La forum au fost prezenţi peste 100 de participanţi din cadrul Institutului de Cardiologie, a Dispensarului Cardiologic, clinici private, medici cardiologi din cadrul spitalelor raionale.

Scopul Simpozionului a fost de a prezenta cardiologilor cele mai noi tendinţe din cardiologia mondială, pentru a uniformiza nivelul cunoştinţelor medicale a colegilor din domeniu, în contextul discuţiilor și a dezbaterilor publice. 

   

Profesorul universitar Valeriu Revenco, dr. hab. șt. med., a declarat că acest simpozion al medicilor specialiști în cardiologie reprezintă o platformă de comunicare și informare, având drept reper ghidurile Societății Europene de Cardiologie, în practica zilnică a medicilor cardiologi. Noutatea acestor documente internaționale pune un accent primordial pe gestionarea pacientului, și anume ceea ce ține de aprecierea durerii,  disponibilitatea celor 120 de minute pentru internare într-o instituție specializată, parametrii și indicii cheie care indică o deviere a funcţionalităţii miocardului etc.

Membrii echipei Medpark: Dr. Aureliu Batrînac şi Dr. Mihai Tașnic, în comun cu colaboratorii catedrei de Cardiologie, au prezentat actualităţile în conduita pacienţilor cardiologici şi necesitatea colaborarii active a cardiologilor, cardiologilor intevenţionalişti, cardiochirurgi în cadrul echipei cardio, în momentul de luare a deciziei - concept activ implentat în cadrul Spitalului Internaţional Medpark.

La eveniment, medicii Aureliu Batrînac și Mihai Tașnic au prezentat rapoarte actualizate, cu studii aplicative, despre conduita pacientului cu infarct miocardic acut și supradenivelare de segment ST (IMA-STEMI), prin administrarea medicamentelor, complicațiile infarctului miocardic acut, algoritmul abordării pacienților, dar și metodele moderne de diagnostic disponibile în prezent pentru afecțiunile inimii, practici incluse în ghidurile elaborate de Societatea Europenă de Cardiologie pentru anul 2017.

Dr. Mihai Tașnic, medic cardiolog intervenţionalist, a vorbit despre Conduita medicamentoasă a unui pacient cu infarct miocardic acut și supradenivelare de segment ST (IMA-STEMI), cum administrăm preparatele (regimul de dozare), durata de acțiune, monitorizarea pacienților și a accentuat că administrarea metablocantelor este prioritară, indiferent de contraindicații, deoarece acestea, având un efect cardioprotector, reduc mortalitatea cu 25% din cazuri. În discuții s-a subliniat faptul despre importanța abordării intervenţionale a pacientului cu infarct miocardic. 

Dr. Aureliu Batrînac, director medical și chirurg cardiovascular Medpark a prezentat aspectele Tratamentului chirurgical în infarctul miocardic acut și complicațiile acestuia, precum și practici ce țin de chirurgia coronariană, timpul de decizie asupra intervenției (de urgență), dinamica stării pacientului, complicațiile mecanice (anevrismul ventricular stâng) și tratamentele chirurgicale ale acestuia, rezultatele tratamentului chirurgical și metode potrivite pentru fiecare pacient (abordări individuale), toate acestea incluse în respectivul Ghid actualizat (2017).

Aureliu Batrînac​ a informat participanții despre tratamentul chirurgical în infarctul miocardic acut, subliniind că revascularizarea chirurgicală a miocardului este extrem de importantă, iar timpul pentru luarea deciziilor în acest sens este esențial.

   

Alte aspecte abordate: valvulopatiile și soluții de tratament a acestora, algoritmul de aplicare a protezele valvulare, chirurgia coronariană și bypass-ul coronarian.

Evenimentul a generat o comunicare eficientă pentru toți colegii din domeniu. La formarea respectivului raport, medicii Medpark au venit cu informații și date argumentate.

Centrul Sănătatea Inimii Medpark este singurul centru din Republica Moldova care cuprinde un departament consultativ şi staţionar, cardiologie intervenţională și cardiochirurgie. Sinergia dintre aceste 3 domenii este foarte importantă în special în cazurile de urgenţe, atunci când este nevoie de decizii şi acţiuni rapide şi eficiente pentru salvarea vieţii pacientului.

Medpark oferă toată gama de asistenţă medicală pentru bolile de inimă. Aici beneficiezi de infrastructură modernă și servicii medicale complete, prestate de către o echipă de medici profesioniști cu experienţă internaţională. Echipa de cardiologi intervenționiști și cardiochirurgi Medpark a efectuat peste 6500 de intervenţii pe cord deschis și minim invazive.

Alte noutăți