Defectul de aortă - canalul arterial patent, tratat pe cale minim invazivă în premieră la Medpark

Defectul de aortă - canalul arterial patent, tratat pe cale minim invazivă în premieră la Medpark

10 November, 2017

Una dintre cele mai frecvente malformații ale sistemului cardiovascular este ductul arterial persistent. Dacă până acum malformatiile cardiace puteau fi operate doar pe cord deschis, cardiologia intervențională cunoaște o ascensiune vădită în închiderea minim invazivă a malformațiilor respective și face posibilă tratarea defectului anatomic fără bisturiu.

În data de 10 octombrie, prof. Tevfik Karagoz din Turcia, alături de echipa de cardiologi intervenționiști Medpark, dr. Hakan Eraslan, dr. Mihai Tașnic și dr. Constantin Cozma a efectuat pentru prima dată în cadrul spitalului intervenția de închidere percutanată a canalului arterial patent.

Pacientul a fost o persoană matură, iar în viitor este planificată efectuarea acestei intervenții inclusiv la nou-născuți.

A doua zi pacientul poate pleca acasă, comparativ cu metoda clasică, radicală pe inima deschisă, cu recuperare de câteva săptămâni.

Astfel, cardiologia intervențională oferă noi perspective bolnavilor de inimă prin:

  • tratarea minim invazivă a afecțiunilor,
  • riscuri mult reduse,
  • traumatisme minime,
  • recuperare rapidă.

Pe lângă închiderea minim invazivă a canalului arterial patent, echipa de cardiologie intervențională Medpark practică închiderea defectului de sept atrial, ventricular, protezările aortei în caz de anevrisme, protezarea/angioplastia vaselor periferice, arterelor renale și carotidiene.


Spitalul Internațional Medpark este recunoscut pentru introducerea și promovarea inovațiilor în domeniul sănătății în Republica Moldova, iar Centrul Sănătatea Inimii propune pacienților cele mai eficiente soluții de tratament, acoperind toată gama de afecțiuni cardiovasculare.

Aici beneficiezi de infrastructură modernă și servicii medicale complete, prestate de către o echipă de medici profesioniști cu experienţă internaţională. Echipa de cardiologi intervenționiști și cardiochirurgi Medpark a efectuat peste 6500 de intervenţii pe cord deschis și minim invazive. Pentru mai multe detalii, accesează Centrul Sănătatea Inimii Medpark.