„În ochii lor…. аi medicilor”: De Ziua Medicului, la Sala cu Orgă a fost vernisată o expoziție de fotografie

„În ochii lor…. аi medicilor”: De Ziua Medicului, la Sala cu Orgă a fost vernisată o expoziție de fotografie

15 June, 2018

„În ochii lor pacientul e centrul Universului.” Cu acest genericla Sala cu Orgă din Chișinău a fost lansată o expoziție de portrete – un omagiu inedit adus medicilor de ziua lor profesională.

Scopul evenimentului a fost de a reda, fără cuvinte, esența celei mai nobile și responsabile meserii din lume. În ochii lor vedem grijă fără margini, ore lungi de muncă, povești de viaţă, sclipirea micilor victorii și a marilor miracole medicale. În ochii lor rămân reflectate încrederea, speranţa și bucuria vindecării miilor de pacienţi. În ochii lor descoperim persoana din spatele măștilor chirurgicale, halatelor, aparatelor – omul care salvează vieţi -  pe toate autorul imaginilor a încercat să le surpindă în 29 de priviri complexe cât o lume-ntreagă.

Olga Șchiopu, director general Spitalul Internațional Medpark: „Această expoziţie a inceput de la mottoul nostru „Din respect pentru viață, cu dragoste pentru oameni”. Am vrut să arătăm medicii noştri altfel decât ne-am deprins să ii vedem, să le arătăm prin ochii lor munca, dedicaţia, dragostea lor şi motivația de a ajuta oamenii.  Punem în valoare contribuţia lor pentru rezultatele medicale ale spitalului nostru. A fi medic nu este o muncă uşoară, şi este un omagiu pentru cei care  practică  această meserie nobilă în pofida tuturor dificultăților.”

La vernisaj au fost prezenți protagoniștii expoziției, colegii lor de breaslă din alte instituții medicale, dar și înalți reprezentanți ai Guvernului, care au apreciat inițiativa originală.

Boris Gâlcă, Secretar General de stat al Ministerului Sănătății: „Orice poate duce în eroare, numai nu ochii, ochii nu mint niciodată. În aceste portrete expresive am văzut niște eroi. Aceștia sunt eroii Medpark, dar fiecare spital are eroii săi, de aceea, consider că această idee minunată trebuie multiplicată, e un exemplu bun pentru toate instituțiile medicale. Prin astfel de inițiative vom aminti cetățenilor cât de demnă este profesia de medic.”

Plăcut surprinși de rezultatul ședințelor foto, medicii au povestit despre experiența de a sta în fața obiectivului foto. Pentru mulți dintre ei, portretele personale au fost o revelație.

Vera Chiriac, medic chirurg oftalmolog, Medpark: Eu îmi văd privirea un pic obosită și severă, dar cred că asta mă reprezintă, cred că așa par credibilă pentru pacienți. Ședințele foto au fot o experiență nouă și interesantă pentru mine. Fotograful îmi zicea să zâmbesc și eu mă gândeam pentru ce să zâmbesc, dacă chipul e acoperit cu mască? Şi totusi ochii noştri zâmbesc. E o viziune nouă față de profesia noastră, sperăm astfel să le oferim mai multă încredere pacienţilor noştri .”

Aureliu Batrînac, chirurg cardiovascular, Medpark: „Sunt în sala de operație de 30 de ani. Dacă aș calcula orele, ar fi cam tot atâtea câte am petrecut înafara spitalului. În acest portret eu îmi văd viața, pentru că spitalul e viața mea. Așa, la patru ace, mai rar mă puteți vedea, dar cu masca pe chip – mai întotdeauna.”

Ce văd medicii în proprii ochi? Vădit emoționați, fiecare dintre protagoniști a acceptat, totuși, exercițiul de imaginație – o provocare pentru oamenii care excelează în a salva vieți, nu în a-și pune cununi de lauri. 

Adrian Danu, medic neurochirurg, Medpark: „În ochii mei, pacientul găsește răspunsuri la suferințele care l-au adus la medic.”

Liliana Vișnevschi-Rusnac, medic pediatru pneumolog, Medpark: „Suntem zilnic înconjurați de zâmbete și încercăm să reflectăm în ochii noștri acea bucurie și inocență a celor mai frumoase ființe – copiii.”

Elena Mornealo, medic endocrinolog, Medpark: „În ochii mei se citește o puternică pasiune pentru profesie și o foarte sinceră compasiune pentru pacienții mei.”

Cel care a interacționat cel mai mult cu „oglinzile sufletelor” de medici a fost fotograful Alex Iordache. 

Alex Iordache, fotograf: „Lucrând cu protagoniștii acestei expoziții am descoperit că medicii au simțul umorului foarte bine dezvoltat –  , așa că pentru mine a fost o provocare să-i aduc într-o stare de spirit așa mai profundă, mai filosofică. Într-un final, cred că am reușit. Cât timp am retușat pozele, am privit foarte mult timp în acești ochi și de fiecare dată vedeam în ei un obiectiv clar definit: de a susține vieți, de a salva vieți sau de a da naștere unor vieți. Sper că am reușit să redau această misiune nobilă prin lucrările mele.”

 
Expoziția de portrete „În ochii lor” rămâne deschisă publicului la Sala cu Orga până pe 1 iulie 2018.

Vezi albumul foto de la eveniment AICI 

Alte noutăți