Noi.md: Aproape de inimă sau un chirurg moldovean cunoscut în toată lumea

Noi.md: Aproape de inimă sau un chirurg moldovean cunoscut în toată lumea

15 September, 2018

Numele lui Aureliu Bătrînac este bine cunoscut nu doar printre medicii moldoveni – în anii de activitate în chirurgia cardiacă el a salvat mii de vieți, face operații unicat pe cord și multe clinici renumite din lume ar fi onorate să-l aibă printre angajați.

A muncit în Rusia, Germania, Croația, Italia, Spania, a urmat stagii în Elveția, Italia, Franța și în alte țări. Are o titulatură extrem de vastă: director medical al Medpark, doctor în științe medicale, medic de categorie superioară, docent, autor a peste 200 de publicații științifice, cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”, posesor al medaliei „Nicolae Milescu-Spătaru” a AȘM, laureat al Premiului de Stat al RM în 2018, cetățean de onoare al raionului Dondușeni.

Este căsătorit, are o fiică. Pe lîngă limba maternă, posedă rusa, engleza, germana. În pofida programului foarte încărcat, Aurel Bătrînac a găsit timp să ofere un interviu site-ului Noi.md.

„Continui să învăț întreaga viață”

Domnule Bătrînac, cardiochirurgia este supranumită culmea medicinii și este o îmbinare armonioasă a chirurgiei cu cardiologia. Cardiochirurgia necesită măiestrie și abordare delicată. Oricine ar putea îmbrățișa această specialitate sau e nevoie de un talent deosebit?

Să fiu sincer, nu mi-am pus această întrebare. Haideți să cugetăm puțin. Cred că, în principiu, orice om poate avea succes în această specialitate, dacă îi place medicina, dacă iubește oamenii și munca, dacă nu se cruță pe sine, dacă posedă forță fizică și rezistență, cunoștințe vaste și răbdare, dacă este capabil să privească și să vadă. Dacă le are pe toate acestea în ansamblu și mai are și harul divin, atunci da – oricine poarte deveni chirurg.

Recent ați fost distins cu Premiul de Stat al RM. Ține de vreo realizare concretă sau astfel au fost menționate meritele Dvs. în întregime?

Probabil, este un premiu pentru ”activitatea de creație” de treizeci de ani. Pentru meritul de a contribui la dezvoltarea chirurgiei cardiace. Desigur, nu eu am fost primul care a început să o practice în Moldova – acest serviciu există la noi de peste 50 de ani: prima secție de chirurgie cardiacă a fost deschisă în îndepărtatul an 1964. Multă lume a contribuit substanțial la dezvoltarea acestui domeniu. Și eu am avut o contribuție, există mai multe operații și tehnici chirurgicale brevetate de mine.

Ați putea deschide niște paranteze despre ce fel de tehnici este vorba?

Eu am propus o variantă a plastiei pe valva mitrală și una dintre opțiunile pentru tratamentul chirurgical al rupturilor de sept interventricular ca o complicație a infarctului miocardic acut. Aceste metodici au fost brevetate, iar cu aplicarea lor au fost operați mulți pacienți, avem rezultate bune – și în țara noastră, și în afara ei. Împreună cu echipa eu am lansat mai multe programe speciale de tratare a unor forme complicate de boli ischemice ale inimii – tratamentul chirurgical al anevrismului la nivelul ventriculului stîng, al insuficienței mitrale ischemice acute și cronice. Noi am început să facem operații de revascularizare miocardică (șuntare coronariană) pe inima în funcțiune, operații simultane coronariene și carotide. De asemenea, am lansat programe de tratament chirurgical al cardiomiopatiei hipertrofice, intervenții chirurgicale pentru tratamentul aritmiilor cardiace, în particular, cu fibrilație atrială și flutter atrial, în combinație cu alte operații pe cord, - operații clasice, dar și radiofrecvente în cazul tulburărilor de ritm cardiac.

Pe parcursul vieții ați făcut mii de intervenții chirurgicale. Urmăriți rezultatele postoperatorii?

Nu am numărat intervențiile făcute în acești ani, dar cred că între 2000 și 2500. Deși o mare parte este înregistrată, dar nu pentru a le număra, eu înregistrez mersul operației, nuanțele, particularitățile. Este un lucru necesar, deoarece, unu – eu continui mereu să învăț, să acumulez experiență, doi – am mulți pacienți, s-ar putea să uit ceva. Dar așa – fiecare pacient are înregistrarea sa, eu urmăresc starea lui, perspectivele. Am deprins acest lucru de la profesorii mei, și această tactică îmi este de mare ajutor. Grație ei, mă pot baza pe propria experiență, pot analiza fiecare caz aparte. Este extrem de important, căci medicina face parte din sferele de activitate umană în care cunoștințele trebuie să meargă cot la cot cu experiența. 

Există proceduri-standard, pe care le poți însuși din manual sau urmărind cum operează alți chirurgi, apoi să reproduci tehnicile lor. Dar în chirurgie, mai ales în cea cardiacă, întotdeauna poate apărea o situație atipică. Și este foarte important să știi exact ce metodă trebuie aplicată anume în acest caz concret.

Nu ați avut tentația să scrieți personal o carte?

Posibil, vreodată voi scrie niște memorii. În prezent am numeroase articole științifice, o parte dintre sînt scrise în colaborare cu colegii, am capitole incluse în manuale. Da, mulți chirurgi serioși încearcă să generalizeze experiența acumulată și scriu lucrări științifice. Este un lucru justificat – uneori ai de furcă cu niște cazuri unice, cu patologii rare, pe care nu poți să nu le descrii.

Dar este foarte importantă contemporaneitatea. Citesc acum memoriile chirurgilor care au profesat acum 30-40 ani, de cele mai multe ori le recepționez ca pe o istorie, nu ca pe un ghid în activitate. Onoare și laudă predecesorilor noștri, care au muncit în alte condiții – spre exemplu, ei nu aveau valvulele moderne sau ațele de care dispunem noi. Dar de atunci încoace multe lucruri s-au schimbat în principiu: abordarea, înțelegerea maladiei, a proceselor, au avansat substanțial tehnologiile.

Aceste tehnologii se modifică în permanență. Eu le spun mereu tinerilor veniți după facultate că, odată ajunși la anii mei, puțin probabil să le folosească experiența mea de azi – tehnologiile vor înainta mult mai rapid. Vor apărea proceduri noi: minim invazive, cu incizii micuțe. Deja putem insera valva prin arteră, fără a deschide toracele. Și noi în Moldova putem efectua intervenții de clasă mondială, însă e foarte costisitor, ele au nevoie de susținerea companiilor de asigurări. Nu putem conta pe faptul că pacienții le vor putea achita.

„Nu poți merge la sală – pur și simplu fă exerciții de înviorare!”

Dacă omul cu inima bolnavă s-a adresat medicului la timp, pentru ce perioadă îi poate fi lungită viața?

Pentru perioada pe care i-a hărăzit-o Dumnezeu. Sarcina noastră este nu doar să luăm pacientul de pe masa de operație și să-l ducem la reanimare, dar și să facem astfel, ca după asta omul să fie sănătos încă mulți ani.

În prezent chirurgia cardiacă este de un nivel care ne permite să oferim garanții destul de mari, cu condiția că toate au fost făcute la timp. Dacă oamenii se adresează la stadiile incipiente ale bolii, înainte de apariția unor tulburări circulatorii depășite, fără să fie afectate alte organe (plămînii, ficatul, rinichii), doar inima, la aceste etape poate fi făcută intervenția chirurgicală. Pentru noi este important ca după intervenție omul să-și trăiască viața fără a ține cont de faptul că a suportat o intervenție pe cord. Deci comparăm longevitatea oamenilor care au suportat o intervenție cu a celor care nu au avut această experiență. Tratamentul trebuie efectuat în așa fel, ca să nu existe sechele. Da, nu întotdeauna se reușește, oamenii se prezintă cu multe alte maladii adiționale, cu boli netratate și afecțiuni ale altor organe. Și chiar dacă intervenția a fost una de succes, recuperarea funcțională nu-i mai permite omului să revină la o formă fizică excelentă. De aceea este foarte important ca oamenii să se adreseze foarte devreme.

Ați amintit despre faptul că cardiochirurgia s-a dezvoltat mult în ultimii ani. Dar nivelul mortalității provocate de bolile inimii este în continuare foarte înalt. Cum credeți, de ce?

Cred că este vorba despre tendințe globale. În toată lumea bolile de inimă ocupă primul loc. Doar că în țările mai dezvoltate a fost găsită cheia de soluționare a acestei probleme: acolo există centre de diagnosticare care pot stabili diagnosticul corect, asigura metodele de tratament adecvate, în plus, se fac eforturi la nivel de profilaxie, există înțelegerea cauzelor apariției bolilor de inimă și a metodelor de influențare asupra factorilor ce le provoacă. Da, noi citim aceleași cărți și articole ca și colegii noștri de peste hotare, medicii noștri vorbesc mult despre factorii de risc ai bolilor de inimă.

Una dintre cauze eu o văd în faptul că la noi lumea acordă mai puțină atenție propriei sănătăți. Dar acest lucru nu e foarte dificil: respectă regimul alimentar, fă mai multe plimbări, nu poți merge la sală – pur și simplu fă exerciții de înviorare! Nu fuma, nu consuma multe grăsimi și dulciuri, nu abuza de alcool. Căci dacă nu respecți aceste reguli, sporești riscul de a te îmbolnăvi.

Un alt factor important este stresul. În toată lumea se face simțită o instabilitate și aceasta tot provoacă îmbolnăvirile. De aceea bolile cardiovasculare se află pe primul loc și din punctul de vedere al morbidității, și din cel al mortalității.

Adică aceasta este o problemă a întregii societăți?

Eu mereu am spus și nu voi obosi să atrag atenția asupra faptului că eforturile noastre de luptă și prevenire a acestor patologii trebuie să fie comune. Noi sîntem ultima instanță, dar e vorba despre probleme sociale pe care trebuie să le soluționeze întreaga societate!

Am observat că mulți tineri suferă de aceste boli și adesea devin invalizi. Și statul trebuie să le plătească pensii pentru incapacitate de muncă. Acești oameni se pomenesc excluși din activitatea de muncă. Respectiv, li se modifică calitățile generale, suferă nu numai ei, dar și familiile lor. Boala devine o problemă a societății, inclusiv – economică. Este demonstrat deja că reducerea cu doar un procent a bolilor cardiovasculare are efect economic.

Deci, dacă statul ar construi mai multe săli de sport și bazine, nu ar fi nevoit să aloce aceste sume pentru susținerea invalizilor?

Da, oamenii trebuie să aibă posibilitatea să facă sport și să aibă grijă de propria sănătate. Este importantă și propaganda modului de viață sănătos, și informația despre aceea cum decurge boala inimii, care sînt primele manifestări ale ei, care simptome trebuie să te ducă imediat la medic, fără a aștepta producerea unui accident vascular cerebral sau a unui infarct etc. Dar multă lume suportă tensiunea arterială înaltă, diabetul zaharat fără a înțelege că acesta este primul impuls al bolii de inimă.   

„Dacă voi înceta să ajut, nu voi mai fi eu”

Apropo despre situațiile de stres. Cînd conveneam asupra timpului interviului, ați spus că ați stat zece ore în sala de operații. Dar este o sarcină colosală ! Aveți un program foarte încărcat și tot vă expuneți stresului. Cum își menține inima doctorul Bătrînac?Aveți niște metodici speciale, duceți un mod de viață sănătos?   

Cu timpul, încep să conștientizez niște lucruri pe care teoretic le știam demult. Dar și eu fac parte din acest popor și poate că uneori procedez nu tocmai corect cu propria-mi persoană. În tinerețe am fumat, apoi m-am lăsat. Una dintre micile plăceri pe care mi le permiteam era să mănînc gustos – am început a adăuga în greutate. Acum înțeleg că nu e bine, trebuie să-mi limitez poftele și să mă alimentez mai rațional. Încerc să merg la sală, îmi place să fac plimbări. Dacă merg la un simpozion sau conferință, cea mai mare bucurie pentru mine e să mă plimb prin oraș pe jos.

Da, obosești uneori, dar principalul nu este oboseala fizică. Dormi, te odihnești – te refaci. Mult mai greu e să suporți oboseala psihologică. Uneori operezi de mai multe ori pe zi, în plus, consulți vreo zece pacienți, te sună 20-30 de persoane, te roagă să le găsești un specialist bun în alte sfere ale medicinii… Și eu încerc să-i ajut pe toți, căci e vorba despre pacienții mei, pe care îi știu de ani de zile. Adică, pe lîngă obligațiunile directe, trebuie să practic și astfel de activități obștești. Uneori ele te obosesc mai mult decît cea mai complicată intervenție chirurgicală.

Dar iese că v-ați asumat benevol aceste obligațiuni…

Dacă voi începe să le refuz oamenilor care au nevoie de ajutor medical, nu voi mai fi eu. Și numărul cererilor nesatisfăcute va crește în progresie aritmetică, nimeni nu le va rezolva problemele de sănătate, dar de aceasta poate depinde chiar viața lor!

Dvs. ca specialist de înaltă calificare ați avut posibilitatea să rămîneți în cele mai bune clinici din lume, dar preferați să munciți acasă, în Moldova. De ce? Ce vă ține în Patrie?

Deseori îmi este adresată această întrebare. Acum e tare la modă să pleci peste hotare. Eu însă întotdeauna am fost dispus așa: trebuie să merg la studii și i-am susținut mereu pe tinerii care doresc să învețe peste hotare. Dar întotdeauna mi-am pus și următoarea sarcină: după ce am învățat, neapărat revin acasă. Aici m-am născut, iubesc acest pămînt, acești oameni, îmi place să trăiesc aici, să fiu de folos acestor oameni și vreau să-i ajut în măsura posibilităților. Mereu am apreciat calitățile morale, principiile morale au fost mereu importante pentru mine. Așa m-au educat părinții: să fiu atent la ceea ce fac, să iubesc oamenii. Și apoi, astăzi lumea este deschisă! Dacă poți practica profesia preferată în țara ta, unde poți vorbi în limba maternă, unde ai numeroși prieteni, unde te simți confortabil, iar la dorință poți în orice clipă merge în altă țară. Numeroase versuri și cîntece vorbesc despre faptul că cea mai mare fericire este să trăiești în patria ta.

Da, mereu există dificultăți. Peste hotare poți mult mai repede să te impui, în profesia noastră. Există țări care prețuiesc mult medicii disciplinați, cunoscători. Mulți dintre specialiștii noștri plecați peste hotare obțin succese. Pentru că hărnicia și dorința de a cunoaște o avem în sînge și universitatea ne oferă o instruire bună. Pe lîngă asta, în clinicile străine îmi era mai simplu, acolo eram preocupat doar de medicină. Acolo nu există probleme privind lipsa de personal sau echipamente, preparate și medicamente. Dar toate acestea mă impun doar să contribui la aceea ca și la noi să fie la fel. Deci trebuie să învățăm, să acumulăm experiență și să revenim pentru a demonstra că și noi avem nevoie de progres, că și noi știm să facem lucruri, să convingem ministerul de profil că e necesar să fie achiziționate anumite echipamente și medicamente. În consecință, se schimbă ceva! Apar spitale private, cu participarea investitorilor străini și locali, interesați și ei într-o medicină performantă. Asta e cea mai mare satisfacție – să vezi că în țara ta nu e mai rău decît în țările europene dezvoltate!

„Am noroc de oameni buni”

Este adevărat că ați făcut parte din echipa de medici care în 1996 l-a operat pe președintele rus Boris Elțin?

Nu-i chiar așa. Eu lucram la Moscova și am făcut cunoștință cu profesorul Hans Borst, principalul chirurg cardiovascular din Germania, unul dintre fondatorii acestui serviciu în Europa. La Moscova el fusese invitat la rugămintea cancelarului de atunci, Helmut Kohl, pentru a-l consulta de președintele Elțin. Eu, pe atunci, lucram în alt centru medical, inițial se preconiza ca operația să fie făcută acolo. Ulterior însă decizia a fost schimbată. Dar operația a făcut-o un chirurg din clinica noastră. Iar Borst m-a invitat apoi să muncesc în Germania.

La primirea medaliei Academiei de Științe a Moldovei ați pomenit despre faptul că acest premiu se datorează echipei, mai mult – că medicina, în special cardiochirurgia, presupune întotdeauna munca în echipă. Spuneți-ne despre echipa Dvs.

Chirurgia inimii este o muncă în echipă. Întotdeauna! Da, există niște proceduri mărunte pe care le faci de unul singur sau cu ajutorul asistentului și al surorii medicale – puncții, drenaje, incizii mici, altele de acest fel. Dar dacă ai de efectuat o intervenție complicată, e nevoie de minimum unul sau doi asistenți, plus anesteziologul, perfuziologul, una sau două asistente medicale. Adică, o echipă mare și unită. Oameni care se înțeleg reciproc din priviri! Cardiochirurgia este doar o parte a unei intervenții reușite. Contează îngrijirea postoperatorie. Important e ca din echipă să facă parte reanimatologi competenți sau specialiști în terapia intensivă. Poți face o intervenție strălucită, dar, în lipsa unui tratament corect, ulterior pacientul poate fi pierdut! Iar pentru ca după intervenție să nu apară complicații, pentru ca procesul de însănătoșire să decurgă normal, rolul asistentelor medicale care lucrează în Secția de terapie intensivă și în secțiile specializate, dar și al întregului personal. Toate acestea țin de noțiunea ”munca în echipă”. Eu văd bine și apreciez rolul fiecărui membru al ei, îi sînt recunoscător fiecăruia și mă bucur că am colegi atît de minunați. Deși avem o muncă foarte grea, îi am mereu alături, ei mă susțin și se susțin reciproc.

Pe cine l-ați putea numi învățătorul Dvs. în profesie?

Pe foarte mulți! Sînt recunoscător destinului pentru multe lucruri. Mereu am avut noroc în viață – noroc de părinți, noroc de soție, pe care am îndrăgit-o încă fiind în școală. Sînt recunoscător destinului și pentru faptul că în momentele critice ale vieții întotdeauna am avut alături oameni cumsecade, binevoitori, care m-au ajutat dezinteresat. De aceea și eu acum mă strădui să-i ajut și pe medici începători, și pe pacienți.

Eu cu adevărat le sînt recunoscător învățătorilor mei – în medicină, în specialitate. De la mulți dintre ei am învățat în timp ce urmăream cum operează și așa preluam experiența lor. Unul dintre marii mei învățători este profesorul moscovit Boris Șabalkin, căruia îi sînt foarte recunoscător toată viața. Îmi este un bun prieten și un alt profesor din Moscova – Igor Jbanov, în prezent șeful Secției chirurgia inimii, unde am învățat cîndva. Oameni care m-au îndreptat pe calea cea bună. Bazele chirurgiei inimii le-am însușit, desigur, la Chișinău, de la Vitalie Moscalu și Gheorghe Manolachi.

Țin minte: la primele intervenții, în timp ce îl asistam pe Șabalkin, nu urmam exact indicațiile lui, dădeam curs imaginației, încercam să introduc ceva propriu, și el mereu spunea: „Iar inițiativă personală!”. Acum înțeleg că avea dreptate. În chirurgie este importantă nu doar abordarea creativă, este și o mare responsabilitate. Așa că, pe lîngă procesele tehnologice, mi se insufla și disciplina.

O școală bună am avut și în timpul primelor servicii de gardă. Rămas noaptea de unul singur, am văzut că un pacient aflat după operație sîngerează. Adică era necesară o intervenție repetată. Fiind tînăr, am decis să-mi asum responsabilitatea și am organizat rapid o echipă din anesteziologul de serviciu, asistenta medicală, mi-am chemat un prieten să mă asiste și am luat pacientul pentru o intervenție repetată. Slavă Domnului, totul a trecut cu bine: am găsit cauza, am cusut vasul sanguin. Credeam că va veni profesorul, mă va lăuda pentru că am procedat corect în acea situație. Dar el m-a certat foarte tare! Și doar ulterior am înțeles că avea dreptate. O intervenție repetată este mai complicată decît cea inițială, există deja pierderi de sînge, organismul este slăbit. Așa că intervențiile repetate pot fi făcute doar de chirurgi foarte experimentați. Dar aici un aspirant tinerel a început să o facă! Desigur, unele calități de-ale mele el le-a apreciat atunci, dar era nemulțumit pentru că nu l-am pus la curent. Dacă s-ar fi întîmplat ceva și eu aș fi lăsat pacientul pe masa de operații?! I se poate întîmpla oricărui chirurg, inclusiv celor cu renume mondial, dar e una să lase pacientul pe masa de operații un chirurg experimentat, care a utilizat toate mijloacele, și alta e dacă o face un începător care nu cunoaște perfect toate căile corecte.

Nu-i pot trece cu vederea nici pe colegii mei de peste hotare. Vorbesc despre profesorii germani Haverich Axel și Harringer Wolfgang, medicii italieni Marco Diena și Gheorghe Cerin. În timpul stagiului meu în Grecia, am învățat multe de la profesorul Kalangos Afksendiyos, în Belgia – de la profesorul Dion Robert și în SUA – de la profesorul James Cox.    

„Criza este un impuls pentru căutarea noului”

Mulți spun că în țara noastră medicina suportă o criză acută – insuficiența de personal calificat, în special de asistente medicale. Care ar fi soluția acestei probleme, cum credeți?

Insuficiența de medici se resimte nu numai în Moldova, aceeași problemă o au și colegii din România. Criza din sistemul sănătății este o problemă complexă. Eu văd rezolvarea ei în salarizarea corectă și suficientă. Pentru că e foarte complicat să muncești în medicină și acești oameni profesioniști trebuie să fie remunerați respectiv. Salariul lor trebuie să acopere cheltuielile pentru apartament, alimentarea familiei, odihnă. Dar nu e suficient! Ei trebuie să aibă destule mijloace pentru ca să învețe mereu, să-și înnoiască cunoștințele, să capete noi experiențe, să însușească noile tehnologii. Iar asta este ceva foarte costisitor. Să cumperi un manual bun, să mergi la un seminar internațional sau să faci stagiu într-o clinică străină – pentru toate e nevoie de bani. Medicul trebuie să fie preocupat de sporirea profesionalismului, nu de aceea cum să trăiască de la salariu la salariu.

Dar asta este doar o parte a problemei. Avem nevoie și de condiții de muncă: utilaje, aparate. În special medicii tineri, care nu-și mai închipuie viața fără aplicarea tehnologiilor avansate. În clinicile unde este instalat echipament modern și medicii se simt altfel, și atitudinea lor față de muncă e alta.

Totodată, multe țări europene resimt lipsa medicilor și a personalului mediu. Scade numărul persoanelor care vor să se consacre medicinii. Și nu e de mirare. Trebuie să ai cunoștințe enorme. Trebuie să înveți mult. Cerințele față de personalul medical au sporit mult. Este o mare responsabilitate. De aceea mulți tineri se duc mai degrabă în sfera bancară sau IT, unde au venituri mai mari și tensiuni mai mici. Am observat că înainte munca medicului era mai de prestigiu, oamenii aveau o atitudine mai înțelegătoare față de munca lui. Azi medicii pot fi învinuiți în fiece caz atipic al bolii, imediat se ridică un val de critici. Nimeni nu vrea să înțeleagă că în unele cazuri medicii nu mai pot soluționa problema. Mai ales la noi, unde personalul e mai puțin numeros, unde nu avem echipamente destule, și deci volumul de muncă al medicilor este mai mare, în aceste condiții și riscul erorilor este mai mare. Este foarte dureros că societatea nu înțelege acest lucru. Mulți tineri și așa nu vor să meargă în medicină, dar dacă cei rămași vor fi mereu loviți și bătuți (la propriu, nu la figurat!), aceasta nu va face ca oamenii să vină în profesie. Credeți-mă, noi ne cunoaștem problemele și locurile slabe, suportăm dureros greșelile. Vă asigur – nici un medic nu dorește să-i dăuneze pacientului. Majoritatea absolută își face treaba conștiincios, dar este imposibil să le prevezi pe toate. Mai ales dacă decizia trebuie luată fulgerător. Așa că îndemn societatea să fie mai tolerantă, să aibă o atitudine înțelegătoare și umană față de noi. 

De fapt – ce este o situație de criză? Pe de o parte, este ceva rău, pe de alta – este un impuls pentru a căuta noi posibilități de dezvoltare, pentru implementarea mai activă a reformelor în domeniu.

Se spune că în medicină există corupție, haideți să luptăm împotriva ei. Eu cred că trebuie să creăm condiții ca fenomenul corupției să nu apară, nu să luptăm cu consecințele ei. Trebuie să creăm servicii la care oamenii ar putea lesne apela, fără cozi enorme și fără necesitatea de a te programa pentru investigații cu jumătate de an înainte. Dacă vom avea de toate în abundență și de calitate, va dispărea necesitatea mituirii.

Și ultima întrebare. Medicina se dezvoltă foarte rapid, mereu apar tehnologii noi, se spune chiar că acestea îi vor înlocui pe medici. Dvs. ca profesionist credeți că există o asemenea perspectivă?

Am convingerea absolută că profesia de medic nu va dispărea niciodată. Ea va fi necesară atît timp cît va exista viață pe Pămînt. Omul este o ființă uimitoare în macrocosmos. Pe de o parte – am obținut multe în domeniul progresului tehnic, pe de alta – sîntem la fel de sensibili și fragili, la fel de predispuși la boli ca și cu sute de ani în urmă. Și întotdeauna vom avea nevoie de oameni care cunosc profesional structura corpului uman, știu ce boli au oamenii și cum pot fi ele prevenite, diagnosticate și tratate. Orice tehnică performantă am avea, diagnosticul îl va pune omul. Și decizia despre metoda corectă de tratament tot omul o va lua. Există numeroase programe computerizate, în care introduci datele, inclusiv tensiunea, analizele sîngelui etc. și în baza lor este formulată o diagnoză. Însă nu poți introduce în computer toate variantele posibile. Pentru că omul este compus din multe organe și fiecare poate avea probleme. Trebuie să ținem cont de toate particularitățile individuale. Așa că orice tehnologie poate fi doar de ajutor pentru medic, dar nu-l poate înlocui.

A intervievat Svetlana Derevșcicova

Sursa: https://noi.md/md/societate/aproape-de-inima-sau-un-chirurg-moldovean-asteptat-in-toata-lumea