Opinia pacienţilor

Opinia pacienţilor

Îmi exprim sincera mulțumire personalului medical, de la infirmiera până la medici, pentru atitudinea grijulie și atentă față de pacienți.

Rog administrația să aprecieze acest lucru și să stimuleze munca depusăd e ei, datorită căreia pacienții rămân cu o impresie pozitivă a spitalului.

Cu multă recunoștință, pacientul dvs. 

09.10.2016

Marușco Nicolai

Eu, Agachi Vladimir Nicolae, salonul 438, doresc să aduc mulțumiri asistentelor medicale Serediuc Tatiana, Finica Ana și întregului colectiv. Le doresc multă sănătate familiilor lor și realizări frumoase!

Un sincer mulțumesc pentru Medpark!

14.09.2016

Agachi Vladimir

Dragii mei, vă scriu acest mesaj de mulțumire pentru grija pe care mi-ați acordat-o. Îi mulțumesc dlui Victor Ungurean, dnei Aliona Guzun și la tot personalul. Vă doresc prosperitate și tot binele din lume.

Iulie 2016

Maior Elena

Stimați medici,

În primul rând, să vă păstrați sănătatea proprie. Sunteți de la Dumnezeu. Memorie de nedescris, mâini de aur. Sunt puține așa personalități. Îngerul păzitor să fie lângă Dvs. mereu. Succes!

09.04.2016

Coșulean Aurora

Vă mulțumim la tot personalul medical, îndeosebi dlui Andrei Ureche, Rotaru A., Cozma C., Voitov S., Darciuc R.,dnei Elena Mornealo, dnei Ludmila din secția Reanimare, dlui Eșanu Ion, îndeosebi infirmierelor și asistentelor medicale din cardiochirurgie pentru ajutorul acordat.

Iunie 2016

Burca Liubovi

Mulțumesc din toată inima colectivului medical pentru atenția și munca depusă, pentru tratament și îndeosebi dlui Leșco Andrei.

Putem noi ușor a spune,

E un medic de minune,

Om cu suflet mare,

Nu găsești la fiecare.

 

Cunoștințe vaste are,

Le-mparte la fiecare.

Așa chirurg de calitate

Nu găsești în altă parte.

 

Pacienții sunt mulțumiți

​De-așa bun specialist,

Să-i dea Dumnezeu sănătate,

S-activeze mai departe.

 

Mai 2015 

Zuza Nina

Chirurgului general, dlui Andrei Leșco

 

Îți mulțumim că ești așa cum ești,

Un Om cu merite înalte, de care poți să te mândrești,

O fire grijulie, ce n-are asemănare,

Un sprijin de nădejde la pacienții în disperare.

 

Îți mulțumim că poți să fii așa,

Ca să-i tratezi corect pe toți din preajma ta,

Ai o inimă bună, mai bună nici că se poate,

Ce radiază în jur atâta bunătate.

 

Fie ca viața și pe viitor să-ți fie,

Să ai succese mari și numai bucurie,

Să fiid e toți stimat, iubit și așteptat,

Căci toate acestea...pe drept le-ați meritat

 

​Iunie 2016

Familia Zuza

Conducerii Spitalului Internațional Medpark, de la pacientul Albu Veaceslav

Stimați domni, Vă rog frumos să atrageți atenția Dvs. la profesionalismul excepțional al medicilor Gavriliuc Eugen și dna. Moraru Lilia. Am venit la spitalul dvs. cu o urgență, cu dureri acute în piept și la spate. Am fost examinat minuțios de medicul de serviciu dna Botnari Natalia.

Datorită profesionalismului înalt și atenției acordate, am primit un tratament și un diagnostic care mă liniștește și îmi dă posibilitatea să cred în însănătoșire. 

Rog să le transmiteți mulțumiri din partea mea și, dacă se poate, din partea administrației spitalului Medpark.

Cu stimă, respect și mulțumiri că puteți aduna așa specialiști ca Moraru Lilia, Gavriliuc Eugen și Botnari Natalia!!!

Vă rog să le transmiteți mulțumiri.

01.07.2016

Albu Veaceslav

Aducem sincere mulțumiri Domnului Director Medical, Batrînac Aureliu și echipei dumnealui, care a participat la intervenția chirurgicală a pacientului Coliban Dumitru Nicolae (din 28.03.2016).

În perioada de internare am simțit atitudinea grijulie, confortul, buna dispoziíe pe care ne-au creat-o colaboratorii spitalului, fapt care ne-a ajutat mult sa ne reabilităm, să ne simțim ca acasă.

Apreciem mult profesionalismul echipei domnului Batrînac Aureliu și le dorim cordial multă sănătate, preosperitate și realizări frumoase în lucrul nobil al dumnealor.

Domnul să vă aibă în pază!

Cu considerație și adânc respect, Coliban Dumitru, mun. Bălți

04.04.2016

Coliban Dumitru

Cine îi recunoaște, anunțați-i vă rog

Sunt oameni care reprezintă o instituțieExistă și insitituții care reprezintă oameniDar e rar atunci când un om înseamnă o instituție întreagă sau o profesie.

Când e vorba de greșeli, toată lumea critică. Iar atunci când este despre a mulțumi, rândurile se răresc. De ce? Poate pentru că avem undeva setat acel “E de datoria lui…”

Această atitudine o poți avea față de orice profesie și orice funcționar. Însă unii oameni fac lucrul nu doar pentru că au dat jurământ, ci pentru că iubesc ceea ce duc lumii.

Iar acest lucru se transmite prin atitudine, zâmbet, căldură, abordare și multe detalii pe care noi, cei serviți le simțim.

Oamenii a căror profesie ține de vieți omenești, de fericirea famiilor și de viitorul țării, trebuie să fie motivați în mod deosebit. Dar cum poți ști ce îi motivează? Pentru că nu e salariul, care nici pe departe nu acoperă meritul acestora. Și nici prestigiul profesiei nu e, pentru că nu au facilități față de unii…

E ceva timp de când fiind clienta unei instituții medicale înțeleg că unii oameni chiar își merită locul, titlul și lauda. Știu că vine târziu sau uneori nu mai ajunge la ei, pentru că între timp ei salvează alte vieți sau aduc bucurie și nu reușesc să citească bloguri sau să stea pe rețele sociale. Dar dacă e cineva prin preajma lor cine le poate transmite, e binevenit să o facă.

Cum aș putea să le ofer apreciere tuturor care își fac munca cu dedicație și din suflet, încă nu am idee. Însă printre toți cei care merită aceste laude se numără și Maxim Calaraș.

P.S: Acest mic articol nu este despre marketing și nici despre business. E despre cum de fapt ar trebuie să fie oameniii care fac lucurile astfel încât despre asta să vorbească alții.

Olga Tapordei