Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Chirurgie endovasculară

Chirurgia endovasculară reprezintă o metodă modernă de intervenție chirurgicală, minim invazivă, realizată fără incizii, prin mici puncții ale pielii, sub control vizual radiologic. Este aplicată în numeroase domenii: angiologie și patologii vasculare, ginecologie, neurologie și neurochirurgie, oncologie, urologie și chirurgie generală.

Metoda endovasculară este mai puțin traumatică, mai eficientă și mai accesibilă decât intervențiile chirurgicale clasice. Tehnicile de chirurgie endovasculară permit medicilor să trateze cu succes o varietate de boli prin incizii mai mici de 2 mm. În cele mai multe cazuri, intervenția nu necesită anestezie generală, iar anestezia locală se realizează doar la punctul de puncție pentru efectuarea intervenției endovasculare. Acest lucru permite intervenția chiar și la pacienții cu afecțiuni severe, cărora le este contraindicat tratamentul chirurgical tradițional. Din moment ce după intervenție nu rămân suturi chirurgicale și răni, în cele mai multe cazuri pacienții pot fi externați în termen de 1-3 zile după operație.

Durerea și timpul de recuperare după o astfel de intervenție sunt reduse în mod semnificativ. Acum pacienții nu mai sunt nevoiți să plece peste hotare, departe de apropiații lor, pentru a beneficia de cea mai bună îngrijire. Axându-ne pe medicina aplicată, noi utilizăm doar metode de tratament moderne, care și-au dovedit eficacitatea prin nenumărate cercetări în domeniu și reunim cei mai buni specialiști din Republica Moldova și din străinătate, cu o vastă experiență în domeniu.

Dispunem de toate cele necesare: unitate de urgență pentru acordarea primului ajutor medical 24/7, săli de operație dotate pentru a efectua cele mai complicate proceduri minim invazive, anesteziologie și terapie intensivă specializată, saloane confortabile, supraveghere non-stop.

Chirurgie endovasculară în angiologie și patologia vasculară:
  • Angioplastia cu balon și stentarea arterelor principale și periferice ale membrelor superioare și inferioare;
  • Angioplastia cu balon și stentarea ramurilor viscerale ale aortei (trunchi celiac, artere mezenterice, artere renale);
  • Tratamentul endovascular al pacienților cu complicații arteriale ale diabetului zaharat (ischemie cronică, ischemie critică, ischemie acută și picior diabetic);
  • Montarea endografelor (stent-grefelor) în anevrismele arterelor viscerale și periferice;
  • Tromboliză regională pe cateter în trombozele arteriale acute;
  • Tromboliză regională pe cateter în trombozele acute ale venelor centrale;
  • Angioplastia cu balon și stentarea venelor profunde în sindromul posttrombotic;
  • Montarea filtrului permanent sau temporar de protectie în vena cavă inferioara la pacienții cu risc de tromboembolism al arterei pulmonare.
Chirurgie endovasculară în neurologie și neurochirurgie:
  • Angioplastie și stentarea arterelor carotide în profilaxia primară și secundară a ictusului
  • Ocluziunea endovasculară a anevrismelor arterelor cerebrale;
  • Embolizarea malformațiilor arterio-venoase;
  • Închiderea fistulelor carotidiene cavernoase.
Chirurgie endovasculară în oncologie:
  • Montarea chiomioportului pentru chimioterapie sistematică pe termen lung;
  • Montarea cateterului arterial pentru chimioterapia selectivă a tumorilor pe termen lung;
  • Chemoembolizarea tumorilor și a metastazelor hepatice;
  • Chemoembolizarea cancerului de prostată;
  • Embolizarea tumorilor cu scopul de a opri hemoragia.
Chirurgie endovasculară în obstetrică și ginecologie:
  • Tratarea fibromului uterin prin embolizarea arterelor uterine (EAU);
  • Embolizarea arterelor uterine (EAU) în cazul angiodisplaziei uterine;
  • Oprirea hemoragiilor (ginecologice, post-partum);
  • Embolizarea arterelor uterine (EAU) în tratamentul adenomiozei (în combinație cu miom sau separat);
  • Embolizarea arterelor uterine (EAU) în practica obstetricală pentru anomalii de inserţie a placentei;
  • Embolizarea venelor ovariene în caz de varicocel (sindromul durerilor pelviene cronice).
Chirurgie endovasculară în urologie:
  • Embolizarea venelor în caz de varicocel;
  • Embolizarea cu scopul de a opri hemoragia în practica urologică.
Metodele endovasculare în chirurgie:
  • Angioplastia cu balon și stentarea arterelor viscelare în cazul sindromului abdominal ischemic;
  • Embolizarea splinei la pacienții cu hipersplenism;
  • Montarea selectivă sau super-selectivă a unui cateter pentru terapia cu antibiotice;
  • Montarea unui cateter de dializă permanentă;
  • Angioplastia cu balon și stentarea stenozelor, a stricturilor și fistulelor în tromboze arterio-venoase.

Metodele și echipamentul modern de care dispune spitalul permit tratarea eficientă a pacienților cu patologii cardiovasculare, oncologice, neurologice, ginecologice și urologice. Datorită faptului că suntem specializați în toate metodele de tratament, aplicăm o abordare complexă și individuală în tratarea pacienților noștri.

Programează-te acum pentru o consultație la chirurgul endovascular la tel. 022 40 00 40 (disponibil 24/24)

Lăsați numărul dvs. de telefon pentru a primi sfaturi cu privire la întrebările de interes
Numele
Număr de telefon
Comentariu
Trimite
Multumesc pentru mesajul Dvs
Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă