Dermatovenerologie

Dermatovenerologie

Dermatologia urmărește explicarea, diagnosticarea, tratarea bolilor de piele necontagioase și contagioase (infecțioase), dar și îngrijirea bolnavilor de boli dermatice. Este o specialitate unitară de medicină, care cuprinde atât studiul aspectelor terapeutice medicamentoase, cât și al celor chirurgicale.

Un dermatolog are grijă de bolile pielii, în sensul cel mai larg, și de unele probleme estetice ale pielii, scalpului, părului, și unghiilor. Împreună cu venerologia, dermatologia acoperă și domeniul bolilor venerice (care se transmit pe cale sexuală).

Cele mai frecvente afecţiuni dermatologice

  • Dermatita atopică. Cunoscută sub numele de eczemă, dermatita atopică este o boală cronică a pielii, care ia forma unor porţiuni uscate şi provoacă mâncărimi intense. Din pricina scărpinatului, apar de multe ori edeme (umflături) şi roşeaţă. În faze avansate, pielea se crapă şi secretă fluid. Când rana se vindecă, apare o crustă solzoasă în regiunea afectată.
  • Urticaria. Micile umflături roşii, însoţite de mâncărimi, se numesc urticarie. De regulă, afecţiunea apare ca răspuns alergic la un aliment sau medicament. Stresul sau alte infecţii sunt cauze comune ale urticariei, care dispare, de regulă, de la sine.
  • Acneea. Statisticile medicale mondiale arată că, 80% dintre pacienţii care se prezintă la dermatolog, suferă de o formă uşoară sau cronică de acnee. Chiar dacă este cea mai răspândită boală de piele, acneea nu îţi pune viaţa în pericol.
  • Rozaceea. Caracterizată printr-o roşeaţă permanentă a tenului, rozaceea apare preponderet la femei. Pe măsură ce progresează boala, pigmentul roşiatic evidenţiază vasele foarte mici de sânge, care devin vizibile (în special în pomeţi). Medicamentele topice şi antibioticele orale sunt folosite, de regulă, ca tratament.
  • Aluniţele. Când sunt mici şi cu formă regulată, sunt considerate simpatice. Chiar şi aşa, aluniţele sunt clasificate drept patologii dermatologice, care apar când anumite celule ale pielii (melanocite) se dezvoltă grupate, cu ţesut în jurul lor. Fiecare om are între 10 şi 40 de aluniţe, iar un individ din 10 prezintă câte o aluniţă care îşi modifică aspectul, deci este susceptibilă să se transforme în melanom (un tip sever de cancer de piele). În această situaţie, consultul medical devine crucial.