Fizioterapie

Fizioterapie

Fizioterapia este specialitatea medicală care utilizează mecanismele de acțiune a factorilor fizici (masaj, exercițiu fizic regulat, apă, lumină, unde magnetice, unde mecanice, crio-termoterapia, curenți electrici etc.) în scop de tratare, recuperare și profilaxie. Rolul real al fizioterapiei este acela de adjuvant prețios al recuperării, cuprinzând tehnici deloc de neglijat. 

După o consultație, în funcție de patologia pacientului și particularitățile individuale, medicul va stabili care este cea mai potrivită cură de reabilitare și numărul necesar de ședințe. Pentru a răspunde necesităților diverse ale pacienților, experții Medpark au elaborat pachete complexe de tratament, care includ mai multe tipuri de proceduri, selectate astfel, încât să soluționeze eficient o anumită problemă de sănătate. Acestea sunt îndreptate spre reducerea diverselor tipuri de dureri, recuperarea rapidă după traume sau intervenții chirurgicale, dar au și efect de relaxare, înfrumusețare sau întinerire a organismului.

Tehnicile de fizioterapie aplicate includ:

  • Galvanizarea - utilizarea terapeutică a curentului permanent cu tensiune scăzută și consum redus de energie.

Efecte terapeutice: anti-inflamator, deshidratare, analgezic, sedativ, vasodilatator, metabolic, miorelaxant, secretor.

  • Electroforeza medicamentoasă - utilizarea combinată a curentului electric galvanic și a medicamentului administrat concomitent cu aceasta prin pielea intactă sau membranele mucoase.

Efecte terapeutice: anti-inflamator, deshidratare, analgezic, sedativ, vasodilatator, metabolic, miorelaxant, secretor.

  • Curenți diadinamici - efect terapeutic asupra organismului cu ajutorul curenților de impuls de formă semi-sinusoidală.

Efecte terapeutice: analgezic pronunțat, normalizarea proceselor trofice în țesuturi și circulația sângelui.

  • Electroanalgezia - terapie pe bază de curenți pulsativi, aplicați în epicentrul durerii.

Efecte terapeutice: analgezic, vasodilatator local.

  • Terapia cu curenți interferențiali - metodă terapeutică de utilizare a curenților alternativi de audio frecvență - curenți de interferență.

Efecte terapeutice: analgezic, antispastic, defibrozare, mioneurotrofo-stimulare.

  • Amplipulsterapia - impact terapeutic asupra organismului cu ajutorul curenților sinusoidali modulați.

Efecte terapeutice: analgezic, antispastic, defibrozare, mioneurotrofo-stimulare.

  • Curenții sinusoidal modulați - utilizarea terapeutică a curenților de impulsuri de joasă frecvență, pentru a restabili activitatea aparatului neuromuscular.

Efecte terapeutice: mioneurostimulator, neurotrofic, antispastic, vasodilatator local.

  • Terapia cu ultrasunete - utilizarea terapeutică a ultrasunetelor.

Efectele terapeutice: absorbabil, antiinflamator, analgezic, antispasmodic, metabolic, hiposensibilizare.

  • Magnetoterapia - tratament cu ajutorul câmpului magnetic de frecvență joasă.

Efecte terapeutice: antiinflamator, antiendematos, hipocoagulator, îmbunătățirea microcirculației și a proceselor regenerative în organism.

  • Fototerapia - utilizarea în scop de tratament și profilaxie a energiei luminii radiante (radiații ultraviolete, radiații infraroșii).

Efecte terapeutice: razele infraroșii și vizibile au un efect predominant termic pe țesuturi, razele UV - actiune chimică.

  • Aerosolterapia - metodă terapeutică constând din introducerea medicamentelor sub formă de aerosoli pe căile respiratorii.

Efecte terapeutice: mucolitic, mucokinetic, efecte potențate ale medicamentelor inhalate.

  • Masajul terapeutic - impact mecanic dozat asupra țesuturilor moi, realizat prin metode speciale, într-o secvență specifică
  • Efecte terapeutice: restaurativ, metabolic, drenare limfatică, imunostimulant, sedativ, analgezic, vasodilatator.