Oncologie / Sănătate fără hotare

Oncologie / Sănătate fără hotare

Spitalul Internațional Medpark oferă suport și servicii de înaltă performanță pacienților care suferă de afecțiuni oncologice, începând din momentul identificării problemei de sănătate și până la finalizarea cu succes a tratamentelor, inclusiv monitorizarea post-tratament.

CONSULTAȚII ONCOLOGICE ȘI A DOUA OPINIE MEDICALĂ

Echipa oncologică Medpark dispune de experiență vastă în domeniu și colaborează cu specialiști de talie internațională pentru diagnosticarea cât mai exactă a tipului de cancer, identificarea celei mai eficiente metode de tratament și urmărirea evoluției tratamentului.

  • Dr. Corobcean Nadejda, doctor în științe medicale, medic primar oncolog
  • Dr. Diana Manea, doctor în științe medicale, medic internist care colaborează activ cu instituțiile medicale de peste hotare pentru cazurile complexe

Pentru cazurile complexe, Medpark, în colaborare cu Centrul Medical Anadolu, poate oferi evaluarea medicală de către o comisie multidisciplinară, care se întrunește special pentru a găsi cea mai bună soluție de tratament.

 

METODE AVANSATE DE DIAGNOSTIC

  • PET-CT

Scanarea PET-CT este cea mai avansată metodă de diagnostic a cancerului în prezent. În Republica Moldova este disponibilă doar la Spitalul Internațional Medpark. PET-CT este o tehnica integrată de imagistică medicală, care combină 2 tipuri de scanare: PET (tomografia cu emisie pozitronică) și CT (tomografie computerizată). 

Investigația este utilizată pentru diagnosticarea timpurie a cancerului, localizarea, stadializarea tumorii, depistarea precoce a recidivelor, metastazelor și evaluarea eficienței tratamentului în afecțiunile oncologice. 

  • Scintigrafie

Scintigrafia este o tehnică imagistică modernă, utilizată în medicina nucleară, ce permite detectarea a numeroase afecţiuni care se regăsesc atât la scară structurală cât şi funcţională, la niveld e system osos și glanda tiroidă.  

Pentru programări la investigațiile de înaltă performanță PET-CT și Scintigrafie apelează 069 60 22 00. 

  • Mamografie

 

TRATAMENTE COMPLEXE ÎN ȚARĂ ȘI PESTE HOTARE

  • Chimioterapie

Pacienții pot beneficia de tratament chimioterapeutic la Medpark pentru toate tipurile de cancer mamar și cancer de colon, sub ghidarea specialiștilor internaționali. Asistentele medicale dispun de experiență în administrarea tratamentului chimioterapeutic și îngrijirea pacienților cu nevoi speciale. 

În cazul necesității radioterapiei, medicul oncolog Medpark va ghida pacientul pentru aplicarea tratamentului la spitalul specializat de peste hotare.

  • Chirurgie oncologică

Echipa chirurgicală dispune de săli chirurgicale ultradotate și specialiști cu experiență în tratamentul chirurgical al tumorilor cerebrale, ginecologice, de colon sau neurochirurgicale.

  • “Sănătate fără hotare” pentru cazurile grave

Prin programul „Sănătate fără hotare” pacienții grav bolnavi, care nu pot fi tratați în țară, pot beneficia de expertiza medicilor Medpark și a specialiștilor internaționali pentru tratamente complexe acasă și peste hotare. În cadrul programului, Medpark oferă pacientului asistență medicală complexă din momentul identificării problemei de sănătate și până la monitorizarea post-tratament. Serviciul conține două componente: 

  • Asistență medicală –stabilirea corectă a diagnosticului, confirmarea diagnosticului, elaborarea strategiei de tratament, elaborarea planului de tratament, asistență pe perioada tratamentului, monitorizarea pacientului până la recuperarea definitivă. 
  • Asistență tehnică (pentru tratamentul peste hotare) – analizarea documentelor, pregătirea dosarului, traducerea actelor și expedierea lor către instituțiile medicale partenere, asistență în aranjarea deplasării peste hotare.

Majoritatea investigațiilor și consultațiilor necesare vor fi realizate în țară. Astfel, pacienții vor plăti mult mai puțin pentru serviciile medicale care pot fi efectuate în Moldova, dar sunt atât de costisitoare în alte state. Echipa medicală Medpark se va afla în permanentă legătură cu echipa medicală de peste hotare pe toată durata tratamentului.

Pentru realizarea programului, Medpark colaborează cu spitale internaționale de top. Primul acord de colaborare a fost semnat cu „Anadolu Medical Center”, afiliat spitalului american de top John Hopkins – centru de excelență în sănătate, care ocupa locul 4 la nivel global în topul spitalelor cu cea mai avansată tehnologie în radioterapia oncologică, medicina nucleară, transplantul de maduvă, chirurgia robotică etc.


AVANTAJELE SERVICIILOR ONCOLOGICE MEDPARK

  • Principii moderne de îngrijire medicală în oncologie, disponibile la nivel mondial;
  • Protocoale de diagnostic, tratament si monitorizare  conform celor mai importante ghiduri internaţionale din SUA si Europa;
  • Soluții pentru cele mai complexe cazuri.

Pentru programări la echipa oncologică Medpark: dr. Nadejda Corobcean și dr. Diana Manea, apelează 022 40 00 40 (disponibil 24/24).