Servicii chirurgicale în tratamentul infertilității

Servicii chirurgicale în tratamentul infertilității

Chirurgia minim invazivă implică o varietate de tehnici chirurgicale, prin realizarea unor incizii mici, cu reducerea de a răni țesutul sănătos adiacent pielii:

Laparoscopia se efectuează pentru a examina peretele abdominal sau organele pelvine feminine. Laparoscopia se utilizează pentru a diagnostica problemele, cum ar fi chisturile, aderențele, fibroamele sau infecțiile. Este, de asemenea, folosită  pentru a confirma endometrioza, o afecțiune în care celulele care arată și se comportă ca celulele mucoasei uterului (endometrului), se găsesc în alte părți ale cavitatii abdominale.

Histeroscopia se efectuează pentru a inspecta interiorul uterului pentru fibroame, polipi, cicatrici și formă anormală. În timpul acestei proceduri, un histeroscop subțire este introdus în vagin și apoi cu grijă în cervix și apoi în uter. Histeroscopul are o sursă de lumină și o cameră la extremitatea sa, astfel încât endometrul poate fi văzut  clar pe un monitor. În timpul acestei proceduri, un eșantion mic a țesutului dvs. poate fi luat pentru a efectua o biopsie.

*Notă: TESE este o tehnică microchirurgicală care implică înlăturarea unei porțiuni de țesutul testicular și extragerea din acesta a celulelor spermatice viabile, în scopul injectării intracitoplasmatice a spermei (ICSI). Se recomandă  bărbaților care suferă de azoospermie - incapacitatea de a produce spermă prin ejaculare.