Transplant de păr și tratamente împotrivă căderii părului

Transplant de păr și tratamente împotrivă căderii părului

TRANSPLANT DE PĂR prin metoda EUF

Căderea părului a devenit recuperabilă. Spitalul Internaţional Medpark aplică cea mai nouă și eficientă metodă de transplant de păr – extracţia unităţii foliculare (EUF), pentru a ajuta persoanele care suferă de căderea părului – alopecie – să-și recapete expresivitatea feţei și aspectul estetic al chipului, dar și încrederea în sine.

SCOP: restabilirea podoabei capilare, dar și a sprâncenelor, pentru un aspect cât mai natural al părului, fără cicatrici.

SERVICIU DESTINAT:

  • persoanelor care suferă de alopecie (căderea părului),
  • persoanelor care au avut de suferit accidente, arsuri sau intervenţii chirurgicale, în urma cărora anumite zone ale capului sau ale feţei au rămas fără păr

INTERVENŢIA:

Chirurgia transplantului de păr presupune colectarea părului din spatele capului și inserarea acestuia în altă zonă. Pentru un aspect cât mai natural al părului, este necesară transplantarea unui număr mare de foliculi. De aceea, rezultatele bune şi perioada cât mai scurtă de recuperare vor fi asigurate de tehnica de transplant aleasă. Medpark aplică cea mai modernă, eficientă și inofensivă metodă – EUF (Extracţia Unităţii Foliculare).

Spre deosebire de celelalte metode, care necesită transplantarea fragmentelor mici de piele, EUF este o tehnică minim invazivă, efectuată cu anestezie locală. Aceasta nu necesită incizii şi nu lasă cicatrici, fiind potrivită și pentru persoanele care poartă părul scurt. Utilizând un ac de mici dimensiuni, fiecare folicul de păr este colectat separat, fără a-i fi afectată structura.

Astfel colectarea este mai eficientă, iar procesul de vindecare durează mai puţin. În funcţie de suprafaţa zonei de transplant, procedura EUF poate fi realizată într-o singură zi (timp de 3-6 ore) sau în două ședinţe, programate în două zile succesive. Firele de păr transplantate își păstrează caracteristicile naturale și vor crește normal în zona receptoare, peste aproximativ 2-3 luni.

RECUPERAREA:

Transplantul de păr nu necesită o perioadă de recuperare, iar pacientul poate reveni la activităţile de rutină chiar în următoarea zi. Procedura nu lasă cicatrici, iar semnele vor dispărea în totalitate după 10-15 zile.

MEZOTERAPIA - tratament împotriva căderii părului, prin injectarea de substanțe biologic active

Mezoterapia pielii scalpului este un tratament nechirurgical cu eficiență dovedită în majoritatea cazurilor de cădere a părului.

Mezoterapia presupune introducerea substanțelor biologic active (SBA) în profunzimea dermei, la nivelul foliculilor piloși și plexurilor vasculare. Odată ajunse la țesuturile țintă, SBA stimulează practic toate căile de sinteză biochimică intracelulare.

Ce sunt SBA (substanțele biologic active)? 

SBA reprezintă o gamă foarte variată de produse organice, cum ar fi aminoacizii esențiali, acidul hialuronic, factori de creștere, complexe de vitamine, ș.a. precum și compuși anorganici de tipul mineralelor și microelementelor. Soluțiile gata pentru injectare vin pregătite în doze unice de către producător.

Cum are loc procedura?

Injectarea SBA se face în regim ambulator, prin intermediul acelor foarte subțiri pentru a minimaliza senzațiile de disconfort. De asemenea, se poate folosi și o soluție anestezică, în cazul lipsei alergiei la aceasta. Este important ca medicul să injecteze soluția la nivelul potrivit, adică în zona de creștere și dezvoltare a foliculilor piloși.

Mezoterapia nu necesită o pregatire specială. 

Pacientul trebuie doar să fie într-o stare buna de sănătate, fără stări acute de inflamații sau infecții. Durata injectării depinde de suprafața tratată, dar de obicei nu depășește 30 de minute. Nu rămân urme vizibile, totuși, mai rar, se pot forma mici vânătăi în locurile injecției.

Ședințele de mezoterapie pot fi programate o dată la 2 saptamâni, pentru un tratament intens, cât și o dată în lună pentru tratamentul de menținere. Acestea sunt recomandate și în combinație cu intervenția de transplant de păr, după o schemă stabilită individual cu medicul.

PRP TERAPIA - cel mai modern tratament de regenerare a pielii și părului​

Terapia PRP, din engleză Platelet-Rich Plasma sau plasmă autologă îmbogățită cu trombocite, este cel mai modern tratament de regenerarea pielii și a părului, ce folosește factorii proprii ai corpului nostru. 

Folosit inițial în ortopedie, în refacerea tendoanelor și oaselor după fracturi, apoi în stomatologie (în regenerarea gingivală), în chirurgie plastică (în cicatrizare), tratamentul cu produse ale sângelui propriu este aplicat pe larg în întreaga lume pentru reîntinerirea pielii și restabilirea creșterii părului.

Orice grup de celule care formează un țesut are nevoie de factori de creștere pentru o dezvoltare fiziologică. Deoarece toți acești factori se regăsesc în sânge, a fost concepută o metodă de a-i separa împreună cu plasma (componentul acelular al sângelui) și trombocitele. După procesare, substanțele se reinjectează în țesutul cutanat, stimulând astfel procesele de reparare celulară, sinteza de neocolagen și capilare, și creșterea firelor de păr.

În ce constă procedura?

Procedura constă în recoltarea unei cantități mici (aproximativ 20 ml) din propriul sânge, prin intermediul unui tub. Acesta se proceseaza destul de repede conform unui protocol stabilit.
Cu o seringă cu un ac foarte fin, se administrează plasma la o distanță de 1 cm, în urma aplicării unui spray anestezic. Recuperarea după aplicarea tratamentului cu plasmă autologă îmbogățită cu trombocite în zona scalpului este imediată. Vă puteți întoarce la activitățile cotidiene imediat după ce ieșiți din spital. Ședințele de injectare PRP se recomandă o dată la 2-3 luni și durează în jur de o oră.

Contraindicații și precauții:

  • stările febrile (febră)
  • infecții active la nivelul scalpului
  • diabet zaharat
  • probleme de coagulare

De ce să alegi tratamentul PRP?

Tratamentul PRP și prin mezoterapie este o soluție sigură și ușoară pentru pacienții care suferă din cauza pierderii părului în stadiu incipient, dar uneori și mai avansat. Beneficii:

  • Metodă modernă 
  • Accelerarea regenerării rădăcinilor de păr
  • Revitalizarea scalpului
  • Creșterea rezistenței firelor subțiate
  • Rezultatele transplantului de păr sunt mult mai rapide,mai bune,mai vizibile in cazul aplicării consecutive a terapiei cu plasmă

De asemenea, acest tip de tratament injectabil este eficace ca metodă de pregătire a zonei receptoare în cazul transplantului de păr, cât și pentru stimularea și întreținerea foliculilor după procedura de transplant. Astfel crește randamentul și eficacitatea implantului de păr.

Consultaţia medicului este gratuită. Programează-te acum :  (022) 40 00 40.

Proceduri efectuate de către echipa de chirurgi-plasticieni condusă de prof. Ercan Karacaoglu