Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare
Botnari Vasile

Botnari Vasile

Chirurg urolog oncolog, d.ș.m.

Competențe:
  • Chirurgia laparoscopică urologică
  • Tratamentul chirurgical al cancerului de rinichi
  • Tratamentul chirurgical al cancerului de prostată
  • Tratamentul chirurgical al cancerului de vezica urinară
  • Tratamentul chirurgical și endourologic al urolitiazei
Studii:

2009 – 2013: Doctorat în urologie și nefrologie chirurgicală, USMF “Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova
2004 – 2008: Rezidențiat în chirurgie, USMF “Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova
1998 – 2004: Facultatea de medicină generală, USMF “Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova

Experiență profesională:

2016 – prezent: Chirurg urolog, Spitalul Internațional Medpark, Chișinău, Republica Moldova
2009 – 2018: Medic urolog, Secția de urologie cu cabinet de Endourologie, Spitalul Clinic Republican, Chișinău, Republica Moldova
2011 – 2018: Medic urolog, Serviciul Republican de Urgență „AVIASAN”, Chișinău, Republica Moldova

Formare continuă: 

2021: 2021: Al 13-lea Congres European Multidisciplinar privind Cancerele Urologice (EMUC21), Societatea Europeană pentru Radioterapie și Oncologie, Atena, Grecia
2021: Conferința științifico-practică „Lecturile lui Lopatkin / Лопаткиские чтения” în cadrul Societății Ruse de Urologie, participare online
2021: Reuniunea virtuală „Controverse în managementul calculilor renali”, Societatea Internațională de Urologie
2019: Al 34-lea Congres anual al Societății Europene de Urologie, Barcelona, Spania
2019: Fellowship programme, Centrul de Diagnostic și Tratament în Patologiile Prostatei, Spitalul Acibadem, Ankara, Turcia
2018: Curs practic de laparoscopie pe modelul porcinului, Medtronik, Istanbul, Turcia
2018: Curs practic „Laparoscopia Hands-on”, Cluj-Napoca, România
2018: Al 34-lea congres al Asociației Române de Uologie, Cluj-Napoca, România
2018: Al 6-lea Congres de Endourologie a Societății Ruse de Endourologie și Tehnologii Moderne, Sankt Peterburg, Rusia
2017: Workshop „Hands-on PCNL/URS/RIRS-Tips & Triks”, Sankt Peterburg, Rusia
2017: Al 6-lea congres de Urologie cu participare internațională, Chișinău, Republica Moldova
2015: Curs de formare continuă în endourologie, Chișinău, Republica Moldova
2013: Program de observership la Universitatea de Medicină din Graz, Departamentul de Urologie , Graz, Austria
2011: Curs „Tratamentul urolitiazei prin ESWL”, Chișinău, Republica Moldova

Publicații:

21 articole științifice publicate în reviste naționale și internaționale și 12 teze la forumurile științifice internaționale

Limbi сunoscute:

Româna, Rusa, Engleza, Franceza

Certificări:
Ana Roșca

Vreau să aduc sincere mulțumiri echipei Medpark și, în special, domnului Vasile Botnari, care a fost pentru mine o salvare. După o lună de suferință și lipotimii am fost la mai mulți medici și clinici care acum, în pandemie, mai activau cu program prescurtat. Sufeream enorm, mi se ridica tensiunea, aveam febră 39 și aveam o durere asemănătoare unei arsuri în interior. Simțeam că e tot mai rău. Având 2 copii mici acasă îmi făceam griji pentru ei și căutam disperată ajutor. Medicii îmi dădeau tratament pentru circulația sanguină cu toate că eu bănuiam că posibiil rinichii îmi fac aceste probleme, așa cum sufeream de pielonefrită cronică și la moment - hidronefroză gr. 3-4. Disperarea mea m-a adus la Medpark unde era ultima șansă de a mă opera. Simțeam că trebuie să mă operez, dar cu problema pandemiei șansele scădeau. În sfârșit am ajuns în cabinetul medicului urolog Vasile Botnari, unde am primit îndată indicație pentru tomografie renală cu contrast și a fost stabilită data intervenției. Medicul mi-a insuflat încredere din primul moment al vizitei și deja eram pregatită psihologic. Pe data de 28 aprilie am fost internată și asistentele au avut grijă de mine până am ajuns în sala de operație. Acolo anesteziologul cu atenție m-a informat ce face, ce urmează și cât durează. M-am simțit în siguranță. Mai glumeam până am adormit și m-am trezit în reanimare. M-am trezit ușor, fără niciun simptom, nicio amețeală sau stare de vomă. Gândeam clar și mă simțeam bine. Când m-a vizitat domnul Vasile am simțit o ușurare, o liniște. Pentru munca depusă de dumnealui ca să-mi înlăture rinichiul și problemele care îl înconjurau, pentru profesionalism și maximă atenție eu îi spun un mare mulțumesc! Fiind în grija doctorului Vasile Botnari sunt calmă și încrezută că mă întorc acasă la copii sănătoasă și, desigur, vizitele mele nu se opresc aici. O să am grijă să vizitez medicul ori de câte ori este nevoie. Sincere felicitări echipei pentru grija jor pe care o poartă față de noi! Să fiți sănătoși.

Citește opinia

Pentru prima dată m-am adresat la clinica Dumneavoastră la 28 august 2019, având o criză acută de sănătate. Atunci l-am cunoscut pe medicul urolog Botnari Vasile, un om de o cumsecădenie rară, care m-a consultat cu atenţie şi amabilitate. Mi-a explicat că problema mea de sănătate poate fi rezolvată printr-o intervenţie chirurgicală. Eu am insistat ca să încercăm cumva să rezolvăm problema medicamentos. Medicul m-a înţeles şi mi-a prescris tratamentul corespunzător, care m-a ajutat şi deaceea îi multumesc foarte mult. Numai că în martie 2020 problema a reapărut. La 01.04.2020 m-am adresat pe urgenţă la clinica Medpark, iarăşi la medicul urolog Botnari Vasile, iar pe 03 aprilie am fost internat în staţionar, unde mi s-a făcut intervenţia necesară. Aici, în staţionar, am fost tratat cred că mai bine ca în Europa: condiţii extraordinare, curăţenie exemplară, deservire la cel mai înalt nivel, atitudine amabilă şi binevoitoare din partea personalului medical, începând de la medici până la infermiere. Vreau să aduc mulţumiri deosebite, în primul rând, medicului urolog VASILE BOTNARI, care m-a tratat cu o amabilitae aparte şi profesionalism, omenie, stimă şi respect, bunătate şi corectitudine în toate. Mulţumesc deasemenea medicului anesteziolog Mihai şi asistentelor care au participat împreună cu d-nul Botnari la intervenţia chirurgicală. Mulţumiri aparte aduc medicului Ala Slobozeanu care m-a sfătuit să mă adresez la clinica Medpark. Datorită acestor Oameni, astăzi mă simt bine, problema mea de sănătate a fost rezolvată sper pentru totdeauna. Deaceea, prin intermediul dumneavoastră, vreau să le mulţumesc din suflet pentru munca depusă, să le urez multă sănătate şi succese în munca lor nobilă. Sănătate tuturor. Cu stimă şi respect, Pavel Bologan

Citește opinia

Vă mulțumim din suflet pentru toate și pentru totul, suntem foarte recunoscători întreg colectivului Medpark și în special d-nul chirurg - urolog, dr. Vasile Botnari - un specialist extraordinar, receptiv, OM cu literă mare, care salvează vieți omenești! Personalul medical - cu bunătate mare, receptivitate, profesionalism, modestie și cumsecădenie! Vrem să le dorim tuturor mulți ani înainte, tot binele din lume, sănătate și bucurii în familiile fiecăruia. Cu deosebită stimă și respect, Familia Scutaru.    

Citește opinia
Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă