Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
https://medpark.md
Găsesc un doctor Fac o programare Găsesc un serviciu

Laparoscopia – metoda minim invazivă de tratare a marilor probleme ginecologice

Ginecologie și chirurgie ginecologică
16 iul, 2020

Prin incizii mici pot fi tratate afecțiunile deranjante. Vorbim despre laparoscopie, tehnica minim invazivă folosită în diagnosticarea și tratarea problemelor ginecologice. Aceasta se utilizează în cazul sarcinii extrauterine, a problemelor de infertilitate, a chisturilor ovariene suspecte și nu doar.

Avantajul laparoscopiei constă în traumatismul minim și recuperarea rapidă, care poate varia de la 12 la 24 de ore, în funcție de procedura efectuată. Intervenția laparoscopică trebuie și poate fi aplicată de ginecologi experimentați, cu o pregătire specială. Unul dintre ei este și chirurgul ginecolog, obstetrician Maxim Calaraș, care vine cu mai multe informații.

O singură zi pentru a interveni, trata și externa pacientul

Intervenția laparoscopică face parte din categoria chirurgiilor de o zi și presupune diagnosticarea, tratarea, operarea și explorarea uterului, a trompelor falopiene și ovarelor. Procedura implică folosirea unui tub optic, care este conectat la o cameră pentru a vizualiza imaginea mărită a organelor pe un monitor special. Tehnica respectivă întrece metoda clasică, adică operația deschisă și asta pentru că medicul ginecolog are posibilitatea să vadă structurile mult mai clar.

Operația poate dura între 30 și 90 de minute. Printr-un ac subțire, în abdomen este introdus CO2, gaz medicinal, pentru a îndepărta peretele abdominal de organele interne și pentru a nu permite afectarea acestora. Pacientului i se fac câteva incizii de până la 2 cm în zona abdominală prin care este introdus laparoscopul. Analiza și vizualizarea organelor interne sunt posibile prin intermediul unui ecran conectat. Post procedură, cicatricile sunt aproape invizibile.

Ce probleme ginecologice pot fi tratate și diagnosticate cu ajutorul laparoscopiei?

Metoda minim invazivă este folosită în diagnosticarea pacientelor, în special atunci când:

  • apar dureri pelvine din cauze neclare;
  • se atestă un istoric de infecții pelvine;
  • persistă infertilitatea neexplicată.

Folosită ca metodă de tratament, laparoscopia poate soluționa probleme ginecologice cum sunt:

  • chisturile ovariene;
  • endometrioza;
  • aderențele pelvine, mai exact cicatrici dureroase, care au rămas de pe urma unor intervenții sau infecții anterioare;
  • sarcina extrauterină;
  • infertilitatea cauzată de blocarea trompelor uterine;
  • tratarea leziunilor benigne cum este fibromul, adenomioza.
Reabilitare rapidă cu riscuri scăzute

Laparoscopia presupune riscuri scăzute în comparație cu intervențiile clasice deschise. Complicațiile se întâmplă foarte rar și pot fi cauzate de o problemă neprevăzută, cum ar fi hemoragia internă sau leziunea unui organ sănătos.

În cazul laparoscopiei, se optează pentru anestezie generală modernă care este mult mai sigură și cu mai puține reacții adverse. Folosirea unui asemenea procedeu medical permite medicului să convertească intervenția într-una clasică pentru a rezolva problema pacientului. Se întâmplă atunci când afecțiunea este mai complexă decât s-a crezut inițial.

Recuperarea începe încă din sala de operație, atunci când pacientul este trezit după anestezie. Post intervenție pot apărea temporar dificultăți urinare. Ca durată, recuperarea depinde de procedura efectuată. După laparoscopie, pot apărea dureri la nivel de ombilic, umăr drept sau torace, acestea fiind cauzate de gazul medicinal introdus în timpul intervenției.

Revenirea la activitatea de rutină poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni, în funcție de caz.

Pentru a programa o consultație la chirurgul ginecolog, apelează 022 40 00 40, disponibil 24/7.