Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Beneficiile alăptării pentru mamă și copil

Maternitate
01 aug., 2022

Alăptarea la sân reprezintă un standard normativ pentru hrănirea și nutriția copiilor, laptele matern fiind alimentul ideal pentru nou-născuți și sugari. Este sigur, curat și conține anticorpi care ajută la protejarea împotriva multor boli comune ale copilăriei.

Laptele matern oferă toată energia și nutrienții de care copilul are nevoie în primele luni de viață. La fel, asigură mai mult de jumătate din nevoile nutriționale ale copilului în a doua jumătate a primului an de viață.

Perioada de alăptare recomandată de organizațiile mondiale de profil

Academia Americană de Pediatrie (AAP) recomandă alăptarea exclusivă la sân timp de 6 luni și continuarea alăptării chiar și după introducerea alimentelor solide, până la vârsta de cel puțin 1 an sau până când mama și copilul sunt gata să renunțe. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă alăptarea până la vârsta de 2 ani sau mai mult, deoarece beneficiile sunt foarte numeroase. OMS și UNICEF recomandă să se inițieze alăptarea la sân în prima oră de la naștere, iar copiii să fie alăptați exclusiv la sân în primele 6 luni de viață, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie adăugate alte alimente sau lichide, inclusiv apă. Sugarii trebuie să fie alăptați la cerere, adică de câte ori dorește copilul, ziua și noaptea.

Din perspectiva sănătății publice, alăptarea prelungită la sân îmbunătățește sănătatea și supraviețuirea sugarului. Cercetătorii au documentat numeroase beneficii asociate cu alăptarea prelungită. Beneficiile alăptării la sân sunt atât de numeroase, încât majoritatea instituțiilor și organizațiilor de sănătate o recomandă tuturor cât mai mult timp posibil, cu excepția contraindicațiilor sau problemelor medicale care o împiedică.

Nu există o vârstă stabilită pentru a opri alăptarea la sân, aceasta variază de la persoană la persoană. În general, cu cât mai mult timp mama își alăptează copilul la sân, cu atât există mai multe beneficii pentru ambii.

Beneficiile alăptării pentru mamă

O femeie care alăptează la sân are un risc scăzut pe termen lung de a dezvolta cancer de sân, cancer ovarian, diabet de tip 2, hipertensiune arterială, boli cardiace sau artrită.

Alăptarea la sân arde mai multe calorii și grăsimi și ajută la pierderea în greutate, comparativ cu mamele care nu alăptează.

Studiile au demonstrat că femeile care alăptează la sân dezvoltă o hemoragie mai mică după naștere, iar involuția uterului este mai rapidă. Oxitocina care se secretă în cantitate mai mare în timpul alăptării promovează contracțiile uterine și reduce sîngerarea, favorizând ca uterul să revină mai repede la dimensiunile inițiale înainte de sarcină.

Femeile care alăptează la sân prezintă un risc mai mic pentru a dezvolta depresie postnatală, comparativ cu mamele care nu alăptează.

Alăptarea prelungită întrerupe ovulația și menstruația. Suspendarea ciclurilor menstruale este, de fapt, o metodă de contracepție și o modalitate a naturii de a asigura intervalul de timp recomandat între sarcini și nașteri. Putem considera acest efect al alăptării la sân ca un beneficiu suplimentar.

Nu în ultimul rând, alăptarea la sân este gratuită, cu excepția cheltuielilor pentru pompele de sân și consultanți în alăptare. Astfel, nu trebuie să se cheltuiască bani pe formulă de lapte praf, nu trebuie de petrecut timp curăţând şi sterilizând sticlele, să se încălzească sticlele cu lapte în timpul nopții sau în perioada călătoriilor etc. Laptele matern este disponibil întotdeauna la temperatura potrivită și gata de băut pentru copil.

Beneficiile alăptării pentru copil

Laptele matern conține substanțe nutritive esențiale pentru dezoltarea și creșterea sănătoasă a copilului- antioxidanți, enzime, anticorpi, iar beneficiile sunt esențiale:

  • Copiii alăptați sunt mai puțin vulnerabili la boli cronice și infecțioase,
  • La copiii alăptați scade riscul de obezitate, astm, boli cardiovasculare, diabet (de tip 2),
  • Alăptarea contribuie la dezvoltarea cognitivă a copiilor.

Având în vedere avantajele medicale demonstrate pe termen scurt și lung ale alăptării, alăptarea la sân ar trebui să fie considerată o prioritate pentru societate și sistemul de sănătate publică, nu numai o alegere a stilului de viață.

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă