Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
https://medpark.md
Găsesc un doctor Fac o programare Găsesc un serviciu

Stare precanceroasă în sarcină. Ce fac mai departe?

Maternitate
10 feb, 2021

Ați obținut citologie cervico-vaginală /PAP test-ul unde este indicat că au fost găsite celule cervicale anormale. Fără îndoială sunteți copleșită de multe întrebări: Am cancer? Este tratabil? Pot continua sarcina până la naștere fără probleme?

Citologia cervico-vaginală/PAP test-ul – reprezintă studierea microscopică a epiteliului ecto și endocervical și permite depistarea precoce a leziunilor precanceroase, care au potențialul de a evolua în cancer de col uterin, fără a depista și alte tipuri de cancer cum este cel ovarian, uterin (cancerul endometrial) sau vaginal.

Se cunosc diferite grade de leziuni intraepiteliale cervicale, CIN (termen folosit pentru a reda rezultatul biopsiei cervicale):

  • CIN I (Leziuni intraepiteliale cervicală de grad scazut)
  • CIN II (Leziuni intraepiteliale cervicală de grad moderat)
  • CIN III (Leziuni intraepiteliale cervicală de grad sporit)

Ca rol secundar, PAP test-ul are misiunea de a identifica și prezența unor infecții genitale cum ar fi candida sau trichomonas. Acesta poate fi efectuat chiar și în timpul sarcinii, în primul trimestru, în maximă siguranță. Testul de screening permite excluderea din examinarea ulterioară a 80-90% dintre femeile care au prezentat rezultat negativ, dar și stabilirea următorilor pași în diagnosticarea celorlalte 10-20% dintre femei cu rezultat pozitiv.

Este important să știm că un rezultat cu devieri de la normă, furnizat în urma PAP test-ului, nu vorbește despre prezența diagnosticului cancer. În schimb suntem informați că se atestă o schimbare în unele celule din colul uterin. Multe dintre aceste cazuri sunt fie ușor de tratat, fie dispar pe cont propriu. Există însă riscul ca unele devieri de la normă să dezvolte în cele din urmă cancer de col uterin. În prezent, în Republica Moldova, cancerul cervical se plasează pe locul 7 în structura maladiilor oncologice, însă rămâne pe locul 3 în topul afecțiunilor întâlnite la femei. Acest tip de cancer afectează preponderent femeile tinere, în comparație cu alte tipuri de cancer specifice adulţilor. Aproximativ 1 din 10 PAP teste prezintă rezultate cu devieri de la normă. În categoria de risc sunt femeile cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, adică de vârstă reproductivă.

Poate pacienta rămâne însărcinată cu PAP test anormal?

Vestea bună este: DA! Tratamentul nu afectează fertilitatea. Dacă este posibil, consultați medicul sau specialistul înainte de a rămâne însărcinată pentru a vă asigura că sunteți la curent cu tacticile de conduită și puteți beneficia în prealabil de orice tratament necesar.

Vor afecta leziunile intraepiteliale cervicale (CIN) o sarcină?

Necesitatea tratamentului înainte de concepere, depinde de severitatea CIN. Femeile cu anomalii de grad înalt trebuie să discute cu medicul curant opțiunile planificării unei sarcini în raport cu tacticile de tratament. Acest lucru se datorează faptului că unele tratamente pot complica o sarcină. Conizarile sau Diatermoelectroexcizie – prin utilizarea ansei electrice scurtează colul uterin, astfel încât există un risc mic de naștere prematură, avort spontan și dificultate în timpul travaliului. Majoritatea femeilor continuă să aibă sarcini sigure și bebeluși sănătoși, dar este recomandat să discutați acest lucru cu medicul dumneavoastră. De asemenea, poate fi necesar să așteptați câteva luni înainte de a încerca să rămâneți gravidă. Dar, dacă sunteți deja însărcinată conduita va depinde de rezultatele screening-ului efectuat anterior.

Daca nu ați efectuat screening-ul conform planului în ultimii 3 ani sau aveți un rezultat anormal care recent nu a fost monitorizat, este recomandată efectuarea citologiei cervico-vaginale până la termenul de 20 de săptămâni. Depistarea anomaliilor de grad scăzut nu necesită tratament specific și repetarea analizei în 12 luni. În cazul anomaliilor de grad înalt , efectuarea unei colposcopii poate fi discutat. Un PAP test ar trebui să fie obligatoriu în sarcină, de preferință ca parte a primei vizite prenatale. Acest lucru va permite detectarea leziunilor intraepiteliale cervicale (CIN) în timpul sarcinii, în special în cazul femeilor care nu au mai făcut acest test înainte.

Atunci când cancerul de col uterin invaziv a fost exclus, tratamentul pentru displazie de col uterin poate fi amânat la perioada postpartum, fără a face rău mamei și fătului în curs de dezvoltare. Deși în multe cazuri CIN tinde să regreseze spontan după naștere, un astfel de rezultat nu este de așteptat la toți pacienții de aceea este importantă monitorizarea. Cei dintre aceștia cu CIN care ratează vizitele programate de urmărire au cel mai mare risc de a dezvolta cancer de col uterin.

Autor: Dr. Alesea Frumusache, medic obstetrician-ginecolog.

Pentru o programare la medicul obstetrician-ginecolog, apelează 022 40 00 40 (disponibil 24/7).