Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
https://medpark.md
Găsesc un doctor Fac o programare Găsesc un serviciu

#OameniiMedpark Olga Șchiopu, director general, Omul Medpark cu o ambiție de fier și cu o sete de cunoaștere remarcabilă

Oamenii Medpark
23 aug, 2021

Cunoaște-o pe Olga Șchiopu, director general, Omul Medpark cu o ambiție de fier și cu o sete de cunoaștere remarcabilă, care știe să-și motiveze echipa prin stilul său managerial, pentru a atinge astfel cele mai înalte performanțe.

„Marea aventură a vieții mele a început în ianuarie 2011, când am venit la Medpark, cu o săptămâna înainte de deschiderea oficială a spitalului. Eram neurolog și fusesem invitată în calitate de medic consultant. Cred că aveam și anumite capacități de lider, pe care nu le conștientizam, dar care au ieșit la iveală la scurt timp, deoarece după doar 3 luni am fost implicată în activitatea administrativă. Am ajuns vice-director al secției de Terapie, după care, în 2013 – director medical. Directorul medical precedent a fost cel care descoperise în mine abilități organizatorice, administrative, de comunicare și care m-a propus fondatorilor în calitate de succesor al său. Aflându-mă timp de 3 ani în acea poziție, am studiat foarte bine spitalul din interior, cu toate aspectele sale și am interacționat îndeaproape cu toate celelalte departamente.

Managerul general de atunci era de naționalitate turcă și, în pofida profesionalismului său, exista mereu o barieră de comunicare cu noi, echipa. Când el a decis să plece, era nevoie ca cineva să dețină interimatul, până boardul de investitori decidea cine urmează să ocupe acest post, care până atunci fusese mereu ocupat de cetățeni străini, bărbați. Din cei cinci directori disponibili în instituție la acel moment, eu am fost aleasă pentru interimat. M-am simțit copleșită, era ceva neașteptat, nu știam cum să reacționez. Pentru mine a fost destul de dificil, deoarece propunerea de a deveni director general a venit în septembrie 2015, când am avut o situație medicală extrem de complicată în familie și am petrecut jumătate de an în Germania pentru tratament. Însă știam că cineva trebuia să-și asume acest rol și că eu eram suficient de pregătită, așadar am acceptat să mă implic în evoluția Spitalului Medpark dintr-o nouă poziție.

Stilul meu managerial este unul participativ. Sunt ferm convinsă că cele mai bune idei și soluții vin de la managerii de proiecte. Niciodată superiorul nu va putea vedea mai multe detalii decât persoana implicată direct în proces. Important este să știi să alegi oamenii potriviți, să-i asculți, să le oferi condiții, libertate și încredere în asumarea responsabilității, după care să îi lași să lucreze în voie. Cred că este cea mai eficientă abordare, iar secretul dezvoltării rapide al Spitalului Medpark se datorează în mare parte stilului participativ de management, lucrului în echipă, ideilor de soluționare de la fiecare departament și aplicării lor. Nu cred că există probleme care nu pot fi rezolvate. Am învățat să gândesc larg, să nu văd mai întâi obstacolele, ci soluțiile. De asemenea, punem un accent semnificativ pe capacitatea persoanei de a se integra în echipă. Este esențial ca atmosfera să fie plăcută și să existe un nucleu al valorilor de bază, care să fie promovat în interiorul echipei, pentru ca toți să se simtă în largul lor și să știe că se pot baza unii pe alții în orice condiții.

Ideile de proiecte mari și complicate se nasc, de regulă, dintr-o experiență personală. La fel a fost și în cazul meu, având în vedere faptul că am trecut în 2015 printr-o situație absolut dramatică, legată de oncologie, când cineva din familia mea am beneficiat de servicii medicale specializate într-un departament de oncologie din Germania. Acolo am văzut din interior cum decurg procesele, cum se iau deciziile, cum este structurată activitatea. Știind că oncologia reprezintă o problemă atât de mare în Republica Moldova, s-a născut acest proiect al Centrului de Oncologie Medpark. Ideea a apărut încă din 2018, dar până la lansare au trecut 2 ani plini de pregătiri, instruiri, formarea echipei și mergând personal în țările din regiune pentru a colecta bune practici din mai multe centre. Avem o viziune strategică foarte clară pentru dezvoltarea acestui centru, știm cu exactitate ce vom face în următorii ani. Sunt mândră de faptul că, încă de la momentul lansării centrului, oferim pacienților un circuit complet, ne putem asuma responsabilitatea totală pentru cazul clinic pe care-l preluăm. Punem foarte mare accent pe pacient, pe familia acestuia, pe participarea lor în luarea deciziilor. Este un diagnostic care trebuie luat în serios și la tratarea căruia se implică o echipă întreagă. Iar rolul sistemului de suport al pacientului – familia, prietenii și cei dragi – este inestimabil.

Sursa pentru forțele, ideile și motivația mea este familia: soțul și cei trei copii. Ne place să petrecem timpul liber împreună, activ și divers, facem plimbări lungi, avem discuții deschise, inclusiv pe teme filosofice. Copiii mei nu-și imaginează foarte bine ce presupune munca mea de manager al unui spital internațional, dar știu că implică multă responsabilitate și au un respect deosebit pentru acest job. Eu le povestesc despre aspectele frumoase ale domeniului, legate de dezvoltarea profesională a Oamenilor Medpark, ceva care m-a marcat într-un mod deosebit sau istorii medicale de succes, ca să cunoască și să înțeleagă că și cazurile extrem de complicate se pot rezolva și încheia cu bine. Fiica cea mare s-a lăsat inspirată de experiența mea și a ales să-mi calce într-un fel pe urme: studiază biologia moleculară în afara țării. Băiatul este interesat mai mult de domeniile tehnice și va studia ingineria, probabil. Iar fetița cea mică mai are timp să se gândească ce profesie își va alege, însă deja adoră să poarte halatul alb și își pune ochelari, declarându-ne că este „om de știință”, deci surprizele abia urmează.

Comunicarea cu societatea internațională din domeniul medical mă motivează să-mi păstrez setea de cunoaștere. Până la pandemie mergeam cu regularitate la evenimentele de valoare în domeniul Healthcare Management și ascultam specialiști, comunicam cu colegii din toată lumea și înțelegeam cât de multe mai avem de învățat. Acum, când toate sunt online, din poziția de director general mă implic în mai multe comunități internaționale dedicate anume subiectelor ce țin de managementul în sănătate, iar în timpul pandemiei am făcut chiar un masterat în Healthcare Management. Aceste schimburi de opinii, informații, experiențe sunt vitale pentru activitatea mea și a Medpark în general.

La Medpark avem parte de multe proiecte în desfășurare, o abundență de idei noi, soluții care trebuie implementate și o echipă dinamică și interesantă. Cel mai mult mă impresionează evoluția profesională a colegilor, îmi place să descopăr talente și să le ajut să se manifeste pe deplin. Avem mulți oameni talentați, dedicați și motivați, iar asta nu poate decât să mă încânte și să îmi dea o stare de împlinire profesională. Este o mândrie să fac parte din această echipă și sunt convinsă că împreună putem realiza orice ne propunem.”

#Medpark10ani La mulți ani! #Serios
Fotograf: Alex Iordache