Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
https://medpark.md
Găsesc un doctor Fac o programare Găsesc un serviciu

Cât de periculoși sunt polipii de colon?

Proctologie
17 sep, 2020

Un polip pe colon este o excrescență mică de celule, care se formează la nivelul mucoasei colonului. Marea majoritate a polipilor de colon sunt inofensivi, dar în timp unii pot devin canceroși.

Oricine poate dezvolta polipi de colon. În categoria de risc intră persoanelor cu vârsta peste 45 de ani, care suferă de obezitate, fumează, consumă alimente bogate în grăsimi și cu un conținut scăzut de fibre sau au rude care s-au confruntat cu polipi sau cancer de colon.

Polipii colonului sunt asimptomatici de obicei. Acesta este motivul pentru care medicii recomandă examinări profilactice regulate. Screeningul profilactic ajută la prevenirea cancerului de colon, o boală care poate fi fatală dacă este diagnosticată prea târziu.

Simptomele polipilor de colon

Polipii de colon variază în funcție de mărime: de la dimensiunea unui bob de mazăre până la dimensiunea unei mingi de golf. Polipii mici pot fi asimptomatici și este posibil să nu cunoașteți despre existența lor până când medicul dumneavoastră nu le găsește în timpul unei colonoscopii (examen de colon).

Cu toate acestea, uneori polipii se pot manifesta prin următoarele simptome:

  • Sângerare rectală. Este posibil să observați sânge pe hârtia igienică sau pe toaletă după scaun. Deși poate fi un semn al polipilor, sângerarea rectală poate fi cauzată de alte afecțiuni, cum ar fi hemoroizii sau o fisură anală.
  • Schimbarea culorii scaunului. Sângele poate apărea sub forma de dungi roșii în scaun sau poate face ca scaunul să pară negru. O schimbare de culoare poate fi, de asemenea, cauzată de alimente, medicamente și suplimente;
  • Constipație sau diaree, care durează mai mult de o săptămână poate indica prezența unui polip de colon mare. Cu toate acestea, există o serie de alte afecțiuni care pot provoca, de asemenea, modificări ale obiceiurilor intestinale;
  • Dureri. Uneori, polipii mari de colon pot obstrucționa parțial lumenul intestinal, ceea ce face dificilă mișcarea scaunului, ca rezultat dureri abdominale crampe, greață, vărsături și constipație severă.

Adresați-vă medicului proctolog dacă observați oricare dintre simptomele menționate mai sus.

Factorii de risc pentru polipii de colon

Se recomandă efectuarea examenelor profilactice în următoarele cazuri:

  • Dacă aveți peste 45 de ani;
  • Se depistează afecțiuni inflamatorii intestinale, cum ar fi colită ulceroasă și boala Crohn;
  • Aveți un istoric familial. Sunt mai multe șanse de dezvoltare a polipilor de colon sau cancerului dacă cineva din familie (un parinte, frate sau copil) are această afecțiune. La unii oameni această legătură nu este ereditară;
  • Consumul de tutun și alcool;
  • Obezitate și viață sedentară;
  • Diabetul de tip 2 care nu este bine controlat.
Polipul de colon – afecțiune precanceroasă

Cancerul de colon apare din celulele modificate ale colonului. În mod normal, celulele sănătoase cresc și se împart în mod ordonat, dar uneori acest proces scapă de sub control. În colon și rect, această creștere necontrolată a celulelor poate duce la afecțiuni precanceroase, precum sunt și polipii de colon. Ulterior, unii dintre polipi se pot transforma în formațiuni maligne.

Există două categorii principale de polipi: non-neoplastici și neoplastici.

Polipii non-neoplastici includ polipii hiperplastici, polipii inflamatori și hamartoamele. Aceste tipuri de polipi au o rată redusa de malignizare, practic se poate afirma că aceștia nu devin maligni.

Polipii neoplastici includ polipii adenomatoși și polipii serați. În general, cu cât este mai mare polipul, cu atât mai mult crește riscul de a dezvolta cancer, în special în cazul polipilor neoplastici care sunt principalii precursori ai cancerelor colorectale. Cei din urmă au o rată mare de malignizare, fiind considerați premaligni.

IMPORTANT! Îndepărtarea precoce a polipilor și a formațiunilor precanceroase poate preveni cancerul de colon.

Diagnostic

Testele de screening îndeplinesc un rol cheie în depistarea polipilor colonici înainte ca aceștia să devină maligni.

Colonoscopia este examenul esențial în determinarea polipilor de colon. Se efectuează pentru a examina mucoasa colonului. În timpul colonoscopiei, un tub subțire și flexibil echipat cu o cameră video este introdus prin anus în intestinul gros. Imaginea de pe camera video este transmisă pe ecranul monitorului și examinată de medic. Dacă medicul găsește o zonă suspectă în căptușeala colonului, va lua o mică bucată de țesut pentru examinare histologică. Dacă medicul găsește polipi în timpul colonoscopiei, îi poate îndepărta imediat. În multe cazuri, colonoscopia se efectuează sub anestezie generală ușoară, ceea ce permite pacientului să se simtă confortabil.

Colonoscopia virtuală (tomografie computerizată a intestinului gros). Dacă nu puteți efectua o colonoscopie, medicul dumneavoastră vă poate recomanda o colonoscopie virtuală ca metodă preliminară de diagnostic. Tomografia computerizată a intestinului gros este utilizată pe scară largă în timpul examinărilor preventive de screening.

Tratament

După cum s-a menționat, polipii sunt eliminați în timpul colonoscopiei. După procedură, situsul de țesut îndepărtat este trimis pentru examinare histologică.

Altă metodă de tratament este electrocoagularea, care este cel mai comun mod de a elimina neoplasmele benigne. Procedura se efectuează sub anestezie locală. O “buclă” specială este introdusă prin anus, cu ajutorul căreia este captată formațiunea. După, piciorul polipului este expus curentului, iar polipul detașat este îndepărtat și rana rămasă este cauterizată. După operație, pacientul trebuie să urmeze o dietă specială, să evite efortul fizic și să fie supus regulat unui examen medical efectuat de proctolog pentru a preveni reapariția afecțiunii.

Putem preveni apariția polipilor pe colon?

Prevenirea polipilor de colon și în special a cancerului de colon poate fi făcută prin efectuarea screening-ul regulat. Schimbările în stilul de viață ajută în orice problemă:

  • Adoptați obiceiuri sănătoase, includeți numeroase fructe, legume și cereale integrale în dieta dvs.;
  • Reduceți aportul de grăsimi;
  • Limitați consumul de alcool și renunțați la tutun;
  • Rămâneți activ fizic și mențineți o greutate corporală sănătoasă.
De ce să alegi chirurgia proctologică la Medpark?

Spitalul Internațional Medpark dispune de o echipă chirurgicală cu experiență vastă în tratamentul afecțiunilor proctologice atât benigne, cât și maligne prin metode minim invazive și prin metode clasice. Aceasta ne permite să recomandăm cel mai eficient tratament pentru fiecare pacient în parte.

Infrastructura blocului operator oferă condiții de maximă siguranță, iar calitatea actului medical este garantată de acreditarea Joint Commission International.

Pentru a programa o consultație la chirurgul proctolog Medpark contactează-ne la tel. (+373) 22 40 00 40 (disponibil 24/7).