Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
https://medpark.md
Găsesc un doctor Fac o programare Găsesc un serviciu

Premieră națională! Tratamentul minim invaziv al stenozei carotidiene cu utilizarea celui mai sigur sistem de protecție antiembolică

Chirurgie endovasculară
27 mai, 2021

Pentru prima dată în Moldova, la Spitalul Internațional Medpark, s-a efectuat o intervenție minim invazivă de înaltă complexitate - stentarea de arteră carotidă cu folosirea celui mai performant dispozitiv de protecție a creierului - sistemul MoMa.

Stenoza arterelor carotide cauzează 25% dintre din accidentele vasculare cerebrale

Arterele carotide sunt acele 2 vase sangvine mari care alimentează creierul cu sânge oxigenat. Din cauza depunerilor de colesterol și alte substanțe, pe pereții vaselor se pot forma plăci care îngustează vasul (stenoză) și diminuează aportul de sânge la creier. Atunci când placa de aterom se rupe, aceasta se deplasează cu fluxul sanvin și poate bloca arterele, cauzând un accident vascular cerebral.

Tehnologiile moderne reduc la minim riscurile intraoperatorii

Pacienta operată în premieră pentru Republica Moldova cu folosirea celui mai sigur sistem de protecție antiembolică suferise deja un accident vascular cerebral. În urma efectuării angiografiei prin tomografie computerizată a arterelor brahiocefalice s-a depistat o stenoză critică (îngustare severă), instabilă a arterei carotide pe stânga și aceasta putea cauza un ictus repetat.  Tratamentul trebuia să fie prompt și cât mai sigur, mai ales că placa de aterom era moale și fragilă.

Una dintre metodele moderne de tratament a stenozei carotide este stentarea arterei, care constă în implantarea unui dispozitiv din aliaj special în interiorul  vasului (stent), care restabilește circulația și prevene ictusul. Dar, în timpul intervenției placa aterosclerotică se poate fragmenta și particulele formate pot pătrunde în vasele creierului. Pentru a preîntâmpina acest fenomen periculos chirurgii folosesc filtre speciale, care fixează fragmentele apărute. Nu intotdeauna aceste filter sunt sigure. La moment, dispozitivul care asigură protecția deplină și reține toate microparticulele este sistemul endovascular antiembolic “MoMa”.  Acest system a folosit recent pentru prima dată in Republica Moldova la Medpark.

Ruslan Cemîrtan, chirurg vascular, endovascular: “Pentru a oferi o siguranță totală pacientei, am folosit cel mai performant dispozitiv de protecție – sistemul MoMa. Acest sistem asigură o protecție maximă în timpul procedurii, deoarece acționează prin inversarea fluxului de sânge spre creier. Astfel, toate posibilele fragmente se stopează integral și se elimină din artera carotidă, fără riscuri pentru circulația cerebrală.”

Pacienta a fost conștientă pe tot parcursul intervenției și s-a externat peste 48  de ore.

Instalarea sistemului MoMa a avut loc endovascular,minim invaziv, printr-o incizie de 2 mm la nivelul piciorului drept, sub anestezie locală. Pe tot parcursul intervenției chirurgicale pacienta a fost conștientă, ceea ce a asigurat protecția maximă a creierului în timpul procedurii. Durata intervenției a fost de 40 min, după care pacienta a fost supravegheată postoperator și externată peste 48 ore.

Nadejda, pacientă: „Nu m-aș fi gândit vreodată că după o interveție complexă aș putea avea o recuperare atât de rapidă. Vin și eu din domeniul medical și după 30 de ani de activitate încă mă mai surprind unele lucruri. Sunt profund impresionată de profesionalismul chirurgilor endovascularii Ruslan Cemîrtan și Eduard Bernaz, care au reușit efectueze o intervenție în premieră, de importanță vitală pentru mine. La fel, vreau să remarc condițiile de spitalizare, echipamentele performante aplicate, echipa dedicată. Sunt norocoasă că am întâlnit așa o echipă destoinică. Recunoștința mea nu are limite, vă mulțumesc din suflet tuturor!”

De ce să alegi chirurgia vasculară și endovasculară Medpark:

  • Abordarea multifactorială și multidisciplinară a fiecarui pacient, cu alegerea metodei optime de tratament;
  • Chirurgi vasculari/endovasculari cu experiență vastă în domeniu și instruire internațională, care posedă și practică permanent atât metodele de tratament invaziv, cât și minim invaziv, în corespundere cu practicile internaționale de top;
  • Utilizarea tehnologiilor și consumabilelor de cea mai înaltă calitate. În cazul stentărilor se folosesc doar stenturile carotidiene Dual-mesh (Japonia), recunoscute ca fiind cele mai sigure și protective la distanță în tratamentul endovascular;
  • Aplicarea tehnologiilor hibride de tratament (combinarea metodelor) în rezolvarea cazurilor de complexitate maximă;
  • Acreditarea Joint Comission International – cea mai înaltă apreciere în domeniul medical, care garantează calitatea serviciilor și siguranța actului medical.

Pentru detalii și programări acсesează www.medpark.md sau contactează-ne la tel. 022 40 00 40, disponibil 24/7.