Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
https://medpark.md
Găsesc un doctor Fac o programare Găsesc un serviciu

Chirurgie oncologică

Tratamentul chirurgical este o etapă radicală de tratament în cazul mai multor tipuri de cancer. Medpark dispune de săli chirurgicale ultradotate și specialiști cu experiență pentru tratarea unei game largi de afecțiuni oncologice.

Cancerul de stomac, colon și rect

În stadiile localizate, tratamentul radical al cancerelor tractului digestiv (cancerul de stomac, colon, rect, pancreas) este chirurgical. Chirurgii Medpark practică metodele laparoscopice, minim invazive de tratament pentru ameliorarea calității vieții pacientului, iar atunci când nu este posibilă aplicarea lor – practică metodele chirurgicale clasice, deschise. Tratamentul chirurgical poate fi combinat cu chimioterapie preoperatorie sau postoperatorie și chimiradioterapie sau radioterapie, asigurată la cele mai performante acceleratoare liniare în colaborare cu instituțiile medicale partenere de peste hotare.

Dr. Sergiu Ușurelu, chirurg generalist specializat în tratamentul cancerelor de stomac, colon, rect și altele mai puțin frecvent întâlnite, a activat timp de 13 ani în Portugalia unde a acumulat experiență vastă în domeniu. Acum aplică la Medpark tratamente chirurgicale moderne, laparoscopice, ce favorizează o eficiență mai înaltă și o calitate a vieții pacientului net superioară, cât și pe cale deschisă atunci când tratamentul minim invaziv nu este posibil. Decizia de tratament, în special în tumorile avansate, este luată doar după analiza fiecărui caz în parte, în cadrul “Tumor Board”.

Află mai multe despre diagnosticul și tratamentul cancerului de stomac la Medpark pe link, cancerul colorectal pe acest link și despre cancerul rectal pe acest link.

Cancerul mamar

Tratamentul chirurgical se indică practic în toate cazurile diagnosticate cu cancer mamar. Obiectivele chirurgiei includ rezecția completă a tumorii primare cu margini negative pentru a reduce riscul recurențelor locale și stadializarea patologică a tumorii și a ganglionilor limfatici axilari (ALNs) pentru a furniza informațiile prognostice necesare. Tratamentul adjuvant al cancerului de sân este conceput pentru a trata boala micrometastatică și presupune radioterapie și terapie sistemică (inclusiv hormonoterapie, imunoterapie, terapie țintită).

Dr. Dragomir Tîmbur s-a specializat în cadrul unor instituții și spitale de top din Turcia, cu experiență vastă în managementul pacienților cu cancer mamar și efectuează o gamă completă de tratamente chirurgicale la Medpark: lumpectomie, mastectomie, îndepărtarea unui număr limitat sau mai mare de ganglioni limfatici, cât și mastectomia preventive (înlăturarea ambilor sâni). Tendințele mondiale contemporane au evoluat de la chirurgia radicală prin mastectomie spre tehnicile chirugicale mai puțin voluminoase, cum sunt chirurgia de conservare a glandei mamare și chirurgia oncoplastică. Scopul chirurgiei în cancerulde sân este de a obține un aspect estetic cât mai bun postoperator, dar fără de a compromite securitatea oncologică a intervenției.

Află mai multe despre diagnosticul și tratamentul cancerului mamar la Medpark pe link

Cancerele ginecologice

Cancerele organelor reproducătoare feminine sunt diferite ca etiologie, manifestare și evoluție și de aceea variază mult atât în aspectul metodelor de diagnostic cât și a tacticii de tratament. Cel mai frecvent se întâlnesc cancerele: cervical, ovarian, entometrial care, din păcate, se depistează în faze avansate din cauza neglijării controalelor de rutină și a simptomelor.

Dr. Maxim Calaraș, obstetrician-ginecolog și chirurg, operează tumorile ginecologice benigne și maligne prin metode laparoscopice, pentru păstrarea la maxim a funcției organelor reproductive, cât și prin metoda deschisă. În funcție de tipul de cancer, tratamentul chirurgical poate fi însoțit de chimioterapie și radioterapie.

Dr. Lilian Guțu, chirurg ginecolog-oncolog, doctor în științe medicale, a participat la elaborarea protocoalelor clinice naționale în domeniul cancerului cervical (de col uterin), vulvar și endometrial. Și-a perfecționat tehnicile chirurgicale în cadrul stagiilor practice efectuate în Germania, Suedia și Canada, și în cei peste 20 de ani de activitate a salvat numeroase paciente de diagnosticul dur de „cancer”.

Află mai multe despre diagnosticul și tratamentul cancerului de col uterin la Medpark pe link și despre cancerul endometrial pe link

Cancerul de prostată

Majoritatea cazurilor de cancer de prostată sunt reprezentate de adenocarcinom. Mai rar se întâlnesc sarcoamele și tumorile neuroendocrine. Chirurgul va lua decizia asupra metodei de tratament în baza rezultatelor biopsiei și altor investigații efectuate. În faze incipiente poate fi suficientă simpla monitorizare a afecțiunii, cel mai frecvent fiind necesar, tratamentul chirurgical: prostatectomia, în combinație cu tratamentul hormonal, radioterapie și chimioterapie.

Dr. Vasile Botnari, chirurg urolog, doctor în științe medicale, dispune de experiență vastă în chirurgia tumorilor prostatei și colaborează cu specialiști din diferite domenii, din țară și de peste hotare, pentru elaborarea celor mai complexe planuri de tratament.

Află mai multe despre diagnosticul și tratamentul cancerului de prostată la Medpark pe link

Cancerul glandei tiroide

Nodulii tiroidieni sunt cea mai frecventă patologie a glandei tiroide. Odată depistați, biopsia reprezintă standardul de aur în diferențierea celor benigni de maligni. Dacă se confirmă diagnosticul de cancer, intervenția radicală (hemitiroidectomia sau tiroidectomia) este cea mai indicată pentru minimizarea riscului de recidive și necesitatea reintervențiilor.

Dr. Eugeniu Condrațchi, chirurg generalist, s-a specializat în chirurgia endocrină și oncologică în urma trainingurilor și stagierilor peste hotare, operând cu succes pacienții cu cancer tiroidian în diferite stadii. Persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală la nivelul glandei iroide necesită monitorizare pe tot parcursul vieții, asigurată de medicii endocrinologi.

Află mai multe despre diagnosticul și tratamentul tumorilor tiroidiene la Medpark pe link.

DE CE SĂ ALEGI SERVICIILE ONCOLOGICE MEDPARK:
  • Echipă multidisplinară care colaborează pentru identificarea celui mai bun plan de tratament pentru fiecare pacient (Tumor Board), alcătuită din: oncolog medical, morfopatolog, radiolog-imagist, specialist chirurg, radioterapeut, psihoterapeut și asistente medicale specializate;
  • Oferirea suportului complet pacienților, începând cu screening, diagnostic, până la tratamentul celor mai complexe cazuri și monitorizare post-tratament;
  • Echipamente performante de diagnostic și infrastructură chirurgicală modernă;
  • Metode de tratament conform ghidurilor și protocoalelor internaționale;
  • Medicamente și consumabile de cea mai înaltă calitate;
  • Colaborarea cu spitale de top la nivel mondial, specializate în oncologie pentru o a doua opinie medicală și pentru realizarea tratamentelor ce nu pot fi efectuate în țară.
  • Spitalul Internațional Medpark este acreditat de către Joint Comission International – cea mai înaltă apreciere în domeniul medical, care garantează calitatea serviciilor și siguranța pacientului.
Pentru programări și detalii apelează 022 40 00 40 (disponibil 24/24).