Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
https://medpark.md
Găsesc un doctor Fac o programare Găsesc un serviciu

Chirurgie vasculară

Chirurgia vasculară este specialitatea medicală care se ocupă de tratamentul afecțiunilor vaselor sangvine ale corpului (cu excepția vaselor inimii și ale creierului).

Chirurgia endovasculară este un domeniu modern al chirurgiei vasculare, care include intervențiile chirurgicale realizate prin metode minim invazive, fără incizii, prin mici puncții ale pielii, sub control vizual radiologic. Este aplicată cu succes în numeroase domenii: angiologie și patologii vasculare, ginecologie, neurologie și neurochirurgie, oncologie, urologie și chirurgie generală. Acest tip de intervenții asigură o spitalizare de scurtă durată, o recuperare rapidă, o rată minimă de complicații și un rezultat estetic superior.

Echipa de chirurgi vasculari a Spitalului International Medpark dispune de o experiență vastă în domeniu la nivel național și internațional, asigurând tratamentul chirurgical deschis și endovascular de diferită complexitate al patologiilor arteriale și venoase.

Cele mai frecvente boli vasculare:
  • Boala carotidiană – afectarea de catre ateroscleroză a vaselor care alimenteaza cu singe creierul (carotidele) cu ingustarea sau ocluzarea acestora. Unele fragmente de placa se pot detasa si migra in creier. Ca rezultat, se dezvolta Atacul Ischemic Cerebral sau Ictusul ischemic (Insultul). Echipa de chirurgi vasculari/endovasculari Medpark realizează intervenții deschise și/sau endovasculare pe arterele carotide pentru a preveni ictusul ischemic primar sau repetat. Concomitent, se realizează intervenții chirurgicale complexe în cazul anevrismelor (dilatării) de artere carotide în regiunea cervicală (a gâtului) și tumorilor de glomus carotidian cu implicarea acestor artere.
  • Anevrismul de aortă – dilatarea aortei (torace, abdomen), produsă în mod obișnuit de ateroscleroză și favorizată de hipertensiunea arterială, cel mai frecvent localizată la nivelul aortei abdominale, cu risc mare de ruptură când depășește diametrul de 5,5 cm și cu indicație chirurgicală. Echipa de chirurgi vasculari/endovasculari Medpark efectuează tratamentul chirurgical al anevrismului aortal necomplicat pentru a preveni ruptura lui sau intervine de urgență în cazul anevrismului rupt de aorta abdominală.
  • Ischemia cronică abdominală – durerea abdominală chinuitoare, care apare peste 30-60 min dupa mâncare, provocată de îngustarea vaselor ce alimentează cu sânge intestinul subțire și gros – sindromul de ischemie cronică abdominală. Echipa de chirurgi vasculari/endovasculari Medpark realizează intervenții deschise și/sau endovasculare de orice complexitate pe arterele ce alimentează intestinele pentru a trata sindromul de ischemie cronică abdominală.
  • Hipertensiunea arterială vaso-renală – îngustarea arterelor ce alimentează cu sânge rinichii induce printr-un mecanism secretor creșterea tensiunii arteriale sistemice, care devine uneori greu de controlat cu medicamente. Simultan, îngustarea progresivă a arterei renale duce la sclerozarea (ratatinarea) rinichiului și pierderea funcției acestuia. Echipa de chirurgi vasculari/endovasculari Medpark realizează intervenții endovasculare de angioplastie și stentare a arterelor renale pentru a ameliora sau trata hipertensiunea arterială vaso-renală și a păstra vitalitatea rinichiului.
  • Arteriopatia obliterantă a membrelor inferioare (arterită) – constă în îngustarea și ocluzarea arterelor ce alimentează cu sânge membrele inferioare. Apare mai des la pacienții fumători, diabetici, hipertensivi și cu cifre înalte ale colesterolului, cu vârste între 50 și 75 de ani, dar se atestă și la pacienții tineri. Simptomele cele mai frecvente sunt: durere la mers în mușchii feselor, coapselor sau gambelor, durere de repaus în regiunea plantei (piciorului), gangrene de degete sau plantă. Patologia netratată la timp duce în final la amputarea membrului inferior. Cu cât mai precoce se depistează și se tratează vasul/vasele afectate, cu atât riscul de pierdere a membrului inferior este mai mic și rezultatele la distanță sunt mai bune. Echipa de chirurgi vasculari/endovasculari Medpark realizează intervenții deschise și/sau endovasculare de orice complexitate pe toate segmentele arteriale ale membrelor inferioare pentru a trata arteriopatia obliterantă, chiar și în cazurile când șansele de salvare a membrului inferior sunt foarte mici.
  • Varicele hidrostatice – vene dilatate situate superficial, în special la nivelul membrelor inferioare, care pot produce atât complicații locale (edeme, tromboflebite, ulcer varicos), cât și un aspect estetic neplăcut. Echipa de chirurgi vasculari/endovasculari Medpark realizează tot spectrul de interventii în boala venoasă cronică a membrelor inferioare, inclusiv în cazurile avansate, manifestate prin ulcere trofice invalidizante. Prioritatea noastră este invazivitatea minimă a intervenției și efectul maxim al tratamentului aplicat.
  • Boala Raynaud – răcirea și cianoza (învinețirea) degetelor (mâini sau picioare), produsă de schimbări de temperatură si/sau de factori emoționali (stres). Acest fenomen este provocat de spasmul prelungit al vaselor de calibru mic, care alimentează cu sânge degetele, ca răspuns la factorii iritanți.
  • Tromboflebita / insuficiența venoasă – se manifestă, în special la nivelul membrelor inferioare, prin durere, edem și cianoza membrului, apărute brusc sau lent și pot duce în final la leziuni cronice (dermatită de stază, ulcer de stază). În unele cazuri, migrarea trombilor din venele profunde dar și superficiale ale membrelor inferioare și bazinului mic pot duce la închiderea vaselor pulmonare – trombembolia arterei pulmonare. În aceste situații riscul de deces subit este deosebit de înalt si necesită aplicarea unui plan de măsuri de urgență. Tratamentul este complex și de lungă durată. Cu cât mai repede este inițiat, cu atât riscurile imediate, dar si complicațiile la distanță pot fi minimizate.

Echipa de chirurgi vasculari/endovasculari Medpark realizează diagnosticul și conduita corectă de tratament, inclusiv chirurgical deschis sau endovasculară.

De ce să alegi chirurgia vasculară Medpark
  • 5 săli de operaţii ultramoderne integrate cu sălile de terapie intensivă și reanimare – toate dotate cu cele mai performante aparate medicale şi personal calificat.
  • Flux continuu de aer sterilizat, uşi ermetice și presiune pozitivă în sălile de operați – aerul steril cu presiune mai înaltă este direcţionat asupra mesei de operaţii, în special deasupra plăgii, astfel aerul din jur (de exemplu, respiraţia personalului medical) nu nimereşte în plagă – asigurându-se sterilitatea şi riscul minim de infectare a acesteia, a complicaţiilor post-operatorii;
  • Cell-saver – sistem de autotransfuzie. Sângele pacientului i se transfuzează lui însuşi, astfel nu are contact cu sânge străin;
  • Hemofiltrare pentru curăţarea sângelui pacientului, se aplică postoperatoriu în cazuri complicate;
  • Îngrijiri postoperatorii la standarde internaţionale și tratament complex de reabilitare rapidă;
  • Aplicarea conceptului „spital fără durere”, asigurând o anestezie şi analgezie individualizată fiecărui pacient, de eficacitate maximă și riscuri minime;
  • 63 de saloane moderne pentru un singur pacient în staţionarul spitalului, dotate cu pat funcțional, bloc sanitar propriu, pat pliabil pentru insoțitor, personal medical mereu la dispoziție, WiFi, TV, ș.a. pentru confortul și siguranța pacientului;
  • Spitalul Internațional Medpark este acreditat de către Joint Comission International – cea mai înaltă apreciere în domeniul medical, care garantează calitatea serviciilor și siguranța pacientului.