Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Cardiologie și diagnostic cardiologic

Afecţiunile cardiovasculare sunt cele mai răspândite în rândul populației şi de aceea necesită o abordare complexă. Un diagnostic cardiologic corect, stabilit la timp și cu înaltă precizie este primul pas spre un tratament potrivit.

La Centrul cardiovascular Medpark pacienţii beneficiază toată gama de servicii de diagnostic, dezvoltate în conformitate cu standardele internaționale.

Folosim echipamente medicale performante şi ne bazăm pe o echipă de medici profesionişti, cu experienţă demonstrată. Cardiologii intervenționali pun la dispoziţie inclusiv servicii unice în Republica Moldova, prin intermediul serviciului de cardiologie invazivă.

Servicii de diagnostic cardiologic oferite la Medpark:
  • Electrocardiograma – investigaţia iniţială de bază, care înregistrează activitatea electrică a inimii;
  • Ecocardiografia transtoracică şi transesofagiană reprezintă o evaluare a inimii cu ajutorul ultrasunetelor, ceea ce permite obţinerea unor imagini precise şi clare ale structurii inimii şi eventualelor formaţiuni. Ecocardiografia Doppler permite măsurarea fluxului de sânge pe diferite porţiuni ale inimii şi examinarea modului de funcţionare a valvelor.
  • Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale (Holte) presupune înregistrarea în mod continuu a ritmului inimii, de regulă pe parcursul unei zile, cu ajutorul unui dispozitiv mobil. Acesta oferă informaţii complete şi precise despre modul în care reacţionează inima la activităţile de rutină, deosebit de utile pentru evaluarea aritmiilor cardiace, a activităţii inimii după un atac de cord, a durerilor toracice, precum şi pentru descoperirea cauzelor diferitor stări patologice.
  • Testul de efort fizic (Testul Treadmill). Anumite simptome la pacienţii cardiaci se manifestă doar în situaţii de stres, efort fizic intens sau alte circumstanțe mai puţin obişnuite. Pentru depistarea şi analizarea acestora se utilizează Testul Treadmill, care presupune simularea situaţiilor de stres pentru inimă, cu ajutorul efortului fizic. Pacientul se deplasează pe o bandă rulantă, efortul fizic intensificându-se în trepte. În timpul testului medicul înregistrează încontinuu electrocardiograma și măsoară periodic tensiunea arterială. Rezultatele testului oferă o imagine mai amplă despre starea pacientului şi pot ajuta în diagnosticul diferitor patologii cardiace, în special al cardiopatiei ischemice și al aritmiilor cardiace.
  • Radiografia toracică;
  • Tomografia computerizată;
  • Rezonanța magnetică nucleară;
  • Coronaroangiografia;
  • Studiul electrofiziologic reprezintă o metodă invazivă de diagnostic a aritmiilor cardiace. În cadrul acestui studiu, sub ghidaj radiologic, se introduc cabluri speciale numite catetere electrofiziologice până la locul necesar în interiorul inimii. Ele sunt plasate în aşa fel, încât medicul poate înregistra activitatea electrică a inimii. De asemenea, cu ajutorul acestor catetere, medicul poate stimula inima pacientului în diferite feluri, pentru a obţine informaţii despre activitatea electrică a acesteia.

În cadrul Centrului Cardiovascular Medpark, pacienții cardiaci sunt monitorizați constant: de la prima consultație, pe toată durata tratamentului și după intervențiile chirurgicale. Toate investigațiile și procedurile necesare pot fi realizate la cel mai înalt nivel, în corespundere cu standardele europene și internaționale.

De ce să alegi Centrul Cardiovascular Medpark:
  • Centrul Cardiovascular Medpark este singurul din Moldova care posedă toate etapele de diagnostic și tratament în afecțiunile inimii.
  • Reunim o echipă multidisciplinară de specialiști, cu experiență internațională.
  • Dispunem de cele mai performante echipamente medicale, care permit un diagnostic sigur și un tratament eficient.
  • Spitalul Internațional Medpark este acreditat de către Joint Comission International – cea mai înaltă apreciere în domeniul medical, care garantează calitatea serviciilor și siguranța pacientului.
  • Suntem la dispoziția ta 24/24 ore, 7/7 zile și putem interveni pentru orice complicație a bolilor cardiace.
Lăsați numărul dvs. de telefon pentru a primi sfaturi cu privire la întrebările de interes
Numele
Număr de telefon
Comentariu
Trimite
Multumesc pentru mesajul Dvs
Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă