Maternitate
Peste 15 000 de bebeluși au ales să se nască la Maternitatea Medpark – locul perfect pentru a da naştere la o nouă viață.
GRIJĂ DIN PRIMUL MOMENT AL SARCINII
La Medpark grija pentru bebeluș începe cu mult timp înainte de naștere.
- Viitoarea mămică poate alege Pachetul de Evidență și Monitorizare a Sarcinii „MOM TO BE” care include punerea la evidența unui medic de familie şi a unui obstetrician-ginecolog, toate consultațiile şi analizele necesare în perioada prenatală prevăzute de legislaţia în vigoare, dar şi un set de investigaţii suplimentare, conform standardelor internaţionale. Avem grijă de elaborarea şi completarea documentelor medicale necesare pentru acordarea îndemnizației de maternitate şi altor beneficii garantate de stat, eliberarea certificatelor de concediu medical şi de maternitate;
- Echipa Medpark dispune de experiență vastă în gestionarea sarcinilor cu risc înalt. În cazul gravidelor cu patologii cardiace, diabet sau alte afecțiuni cronice sau dobândite în timpul sarcinii se reunește o echipă multidisciplinară care monitorizează fiecare caz;
- Asistență medicală 24/7. Atunci când ai o urgență și fiecare minut contează, apelează la medici de încredere, care sunt de gardă zi și noapte în Unitatea Urgenţe Medpark: obstetrician-ginecolog, anestezist-reanimatolog, neonatolog, cardiolog-terapeut, chirurg, pediatru, susținuți de asistenți medicali și personal special antrenat în domeniu;
- Școala viitorilor părinți – cursuri gratuite de educație prenatală pentru toți doritorii (nu doar pacienți Medpark).
SIGURANȚA ACTULUI MEDICAL, CONFORM STANDARDELOR INTERNAȚIONALE
- Maternitatea Medpark este singura maternitate din țară, în care toți indicatorii medicali sunt monitorizați conform standardelor internaționale în ceea ce privește calitatea actului medical și siguranța pacienților, fapt confirmat de acreditarea Joint Commission International;
- Cea mai performantă maternitate din Republica Moldova este dotată cu 4 săli de naștere pe cale naturală, 2 săli de naștere pentru operații cezariene, secție de neonatologie, care cuprinde Unitatea de Terapie Intensivă Neonatală şi secție staționar, laborator modern și servicii de imagistică 24/7 – totul sub același acoperiș;
- Sălile de naștere pe cale naturală sunt echipate cu mese de naștere moderne, cu multiple posibilități de adaptare a poziției corpului, cu cardiotocografie și sursă de oxigen, astfel încât travaliul să decurgă în deplină siguranță pentru mamă și făt. Atât sala de operații cezariene, cât și compartimentul neonatologie sunt dotate cu aparatură și instrumentar modern, ceea ce permite asistarea gravidei la naștere în conformitate cu standardele internaționale și ulterior monitorizarea neonatală corespunzătoare.
- Aer steril în sălile de operații şi respectarea strictă a normelor sanitar-igienice, o condiție obligatorie pentru a preveni complicațiile infecțioase în perioada postnatală;
- Bancă de sânge proprie în caz de necesitate;
- Terapie intensivă neonatală, la indicaţia medicului. Maternitatea Medpark dispune de toate cele necesare pentru a primi nașteri începând cu a 32-a săptămână de sarcină.
ECHIPĂ MEDICALĂ CONSOLIDATĂ
Pentru că 70% din succesul unei nașteri depinde de eficiența conlucrării echipei medicale, timp de 12 ani la Medpark s-a consolidat o echipă multidisciplinară care colaborează strâns la fiecare etapă. Aceasta este cheia siguranței actului medical și reducerii la minim a riscurilor unei nașteri, conform studiilor internaționale.
Maternitatea Medpark dispune de cea mai mare echipă de medici obstetricieni-ginecologi, neonatologi și anesteziști reanimatologi din domeniul privat, cu experiență vastă în domeniu și grijă deosebită față de pacienții. Aceștia colaborează cu medici specialiști din alte 40 de domenii oricând apare o necesitate.
Pentru ca să te simți în siguranță în cele mai importante clipe din viaţa ta, echipa Medpark devine partenerul tău în această misiune importantă.
- Fiecare naștere este asistată de către minim 5 specialiști: medic obstetrician-ginecolog, medic neonatolog, medic anestezist-reanimatolog, asistentă medicală și moașă;
- Parturienta este un membru important al echipei, fiind informată și implicată la toate etapele.
PACHET DE NAȘTERE
Geanta de maternitate la Medpark va conține doar cele necesare pentru igiena personală şi hăinuțele bebelușului. De restul avem grijă noi.
Pentru o naştere fără preocupări suplimentare, am creat pachetul după principiul „totul inclus”. Astfel grija viitorilor părinți este concentrată pe cel mai important moment – întâlnirea cu noul membru al familiei.
PACHETUL DE NAŞTERE include tot necesarul pentru naşterea propriu-zisă și perioada de spitalizare:
– Analgezie epidurală în travaliu (la indicația medicului);
– Seturi sterile pentru mamă şi nou-născut, scutece, set îngrijirea nou-născutului ș.a.;
– Medicamentele necesare (uterotonice, antiinflamatoare, antiseptice, antibiotice, material sutură);
– Terapie intensivă neonatală (la indicaţia medicului);
– Investigații pentru copil: screeningul patologiilor metabolice – fenilcetonuria și
screeningul de depistare a viciilor cardiace cianotice;
– Alimentație zilnică (4 mese pe zi) adaptată la necesitățile din perioada de lactație.
- Spitalizare în unul din cele 20 de saloane confortabile dotate cu:
– Buton de alarmă pentru chemarea asistentei medicale 24/7;
– Fotoliu pliant și lenjerie de pat pentru persoana însoțitoare;
– Cameră de baie proprie;
– Prosoape și lenjerie de pat, halat, papuci de cameră, perie și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș, aparat de uscat părul;
– Aparat de aer condiționat, televizor, Wi-Fi.
GRIJĂ PENTRU BEBELUȘ DIN PRIMELE ZILE DE VIAȚĂ
O echipă caldă și zâmbitoare, care înțelege profund necesitățile psihologice ale copilului, îi va asigura celui mic o experiență medicală confortabilă și fără stres. Departamentul de neonatologie și pediatrie oferă toată gama de analize, investigații și consultații ale medicilor specialiști, inclusiv în regim de urgență.
Pentru mai multe informații și sfaturi despre sarcină, naștere și imagini din sălile de naștere, accesați canalul de Youtube Maternitatea Medpark.