Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Gafton Valentina

Stimaţi colaboratori ai spitalului Medpark,

Eu, Gafton Valentina am fost internată la spitalul dumneavoastră pe data de 13 august 2012. Păşind pragul acestui spital, am simţit din prima clipă atenţia, dragostea, blîndeţea medicilor. La spitalul dmuneavoastră sunt specialişti de mare valoare şi cu un suflet mare. Sunt bucuroasă ca şi la noi în Chişinău avem un aşa spital cu renume, unde există tot ce este nevoie pentru pacienţi. Cu toate că sunteţi un spital deschis recent, aveţi o experienţă mare de lucru.

Eu îi sunt foarte recunoscătoare chirurgului vascular dl Eugen Margineanu, şi sărut mîinile acestui om cu suflet mare, ce mi-a acordat suportul necesar. La dumnealui am simţit blîndeţe, dragoste faţă de pacient, calitate în lucru atît ca medic cît şi ca om.

De asemenea aduc sincere mulţumiri tuturor surorilor medicale, bucătăriei care gătesc foarte gustos, întregului colectiv al Spitalului Medpark, care bşîndeţe, dragoste şi amabilitate deservesc toţi pacienţii.

Vă doresc, din suflet, sănătate şi mult succes în plan profesional, pentru faptul că zi şi noapte sunteţi la dispoziţia noastră.

2012

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă